monitorulcj.ro Menu
Educație

Cercetarea românească dezbătută de profesorii universitari şi cercetătorii de la UBB Cluj

Cercetătorii din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a participat, în 4 decembrie 2013, la dezbaterea ,,Universitățile și Cercetarea din România încotro?”organizată la Universitatea din București, în cadrul unei mese rotunde, de Revist

Cercetarea românească dezbătută de profesori universitari şi cercetători de la UBB Cluj

Evenimetul Revistei de Politica Științei și Scientometrie, condusă de prof. univ. dr. Petre Frangopol, membru de onoare al Academiei Române, a reușit să reunească rectori, prorectori și profesori de la universități de prestigiu din țară precum Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea București, Universitatea A. I. Cuza din Iași, Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iași, Academia de Studii Economice din București, Universitățile de Medicină și Farmacie din București și Timișoara, dar și cercetători de la Institutul de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ,,Horia Hulubei”, respectiv Institutul Clinic Fundeni. În urma discuțiilor au reieșit o serie de concluzii extrem de interesante și de mare actualitate.

Astfel, a fost reiterată importanța elaborării unei strategii naționale pentru cercetare, gândită din perspectivă europeană și în concordanță cu standardele acesteia. În acest sens, a devenit evident că ancorarea în competiția europeană a cercetării presupune investirea în acele domenii în care avem deja un avantaj competitiv. În plus, ar trebui operate câteva distincții care ar lămuri o serie de aspecte.


De exemplu, spun specialiștii, "cercetarea aplicativă ar trebui finanțată preponderent de beneficiarii din mediul socio-economic, alături de aceasta urmând să fie susținută ferm și cercetarea fundamentală. În ceea ce privește cercetarea universitară, cea care are rol educațional, și este susținută oficial prin finanțarea de bază, situația este, în prezent, una extrem de dificilă, ca urmare a unei finanțări insuficiente. Aceasta face ca finanțarea prin granturi de cercetare, menită să susțină doar cercetarea competitivă, să nu mai îndeplinească acest rol. Practic, în acest moment, banii fiind insuficienți, competiția pentru granturi nu poate fi organizată la standarde ridicate, deoarece ea trebuie să permită și accesul cercetării universitare cu rol educațional", se arată într-un comunicat remis presei de Biroul Media al UBB Cluj.

"În ceea ce privește universitățile din România, cei prezenți la eveniment au relevat faptul că ancorarea absovenților în piața muncii trebuie realizată în mod flexibil. Astfel, ancorarea principală ar trebui să se producă prin programe la nivel master, licența având rol de culturalizare academică (cu excepția profesiilor liberale unde ancorarea trebuie să fie una puternică), pentru ca la nivel de doctorat absolvenții să fie capabili să schimbe, nu doar să se adapteze la piața muncii. Nu în ultimul rând, admiterea în universități trebuie gândită după setul de bune practici de la universitățile de top din străinătate. De asemenea, este recomandabil ca grupurile de excelență să se grupeze în rețele academice transparente, prin care să-și crească forța competitivă atât pe plan intern cât și extern", mai scrie în aceleaşi document.