monitorulcj.ro Menu
Educație

Meditaţii “la negru” în Cluj: puţini profesori îşi declară veniturile

Doar 4% dintre profesorii clujeni declară la Finanţele Publice venitul pe care îl încasează de pe urma orelor de meditaţii.

Majoritatea profesorilor clujeni prestează servicii de meditaţie pentru a-şi rotunji veniturile lunare. Conform legii, orice cadru didactic care predă ore de meditaţii trebuie să-şi declare venitul la Finanţele Publice pentru a plăti anual impozit de pe urma acestui venit.

Doar că puţini sunt cei care şi fac acest lucru. Cele mai recente date furnizate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, arată că în anul 2012 doar 307 dintre profesorii clujeni şi-au declarat venitul pe care îl încasează din meditaţii, cu 101 mai mulţi decât în anul precedent.


Un profesor poate încasa lunar suma de aproximativ 500 de lei oferind meditaţii unui singur elev, venitul acestuia fiind mult mai mare dacă predă la mai mulţi elevi.

40-60 de lei, două ore de meditaţie

Orele de meditaţii nu sunt deloc ieftine în Cluj şi îi sărăcesc pe părinţii elevilor care au nevoie de ore suplimentare de pregătire la materiile la care sunt mai slab pregătiţi.


Spre exemplu, o şedinţă de meditaţie la matematică, care se desfăşoară pe parcursul a două ore, costă în medie 40 de lei. Ceva mai scumpe sunt orele de meditaţie la limba şi literatură română unde pot ajunge şi la preţul de 60 de lei, tot pentru două ore.

Un profesor de fizică sau de chimie câştigă pentru două ore de meditaţii suma de 50 de lei. Aceeaşi sumă de bani o câştigă şi un profesor care predă limbi străine.


Profesorii nu-şi declară veniturile

Legea îi obligă pe profesorii care predau ore de meditaţie să îşi declare veniturile pe care le încasează la sediul Finanţelor Publice. Doar că puţini sunt şi cei care o fac. La nivelulul judeţului Cluj, doar 4% dintre profesorii şi-au declarat acest tip de venit.

Profesorii susţin că nu îşi declară veniturile pe motiv că salariile pe care le încasează lunar de la Ministerul Educaţiei sunt foarte mici. “Da, sunt profesoară de limba română , iar în timpul liber mai predau şi ore de meditaţii, în special elevilor de clasa a VIII-a şi a XII-a care se pregătesc de examene. Recunosc că nu îmi declar la finanţe niciun venit. După ce că avem salarii mizerabile, cu care abia ne descurcăm de pe o lună pe alta, după ce ne-au mai şi tăiat 25% din ele, după ce ne-au tăiat toate sporurile şi indemnizaţiile, să le mai şi plătim la stat pentru orele de meditaţii. Îşi bat joc de noi”, a povestit o profesoară care doreşte să-şi păstreze anonimatul.


Teoretic, doar 300 de profesori dau meditaţii

Conform datelor furnizate de către Administraţia Finanţelor Publice Cluj, teoretic, doar puţin peste 300 de cadre didactice oferă ore de meditaţii. Practic,  numărul lor este mult mai mare, doar că puţini sunt cei care îşi declară veniturile pe care le încasează lunar din meditaţii.

“La nivelul minicipiului Cluj-Napoca, în anul 2011, 206 de cadre didactice au fost înregistrate la Administaţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca cum că înregistrează venituri din prestarea orelor de meditaţii, iar în anul 2012 au fost un număr de 307. Numărul lor este unul scăzut şi nu înţeleg de ce mulţi aleg să nu plătească impozit pentru veniturile pe care le încasează, mai ales că nu este aşa mult. Doar 16% pe an din veniturile pe care le încasează pe orele de meditaţii”, a declarat pentru Monitorul de Cluj purtătorul de cuvânt a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Gligor Gavriş.


La nivelului judeţului Cluj, în unităţile de învăţământ predau un număr de 7.520 de profesori.