monitorulcj.ro Menu
Educație

Tot ce trebuie să ştii despre cazarea din căminele studenţeşti din Cluj

Studenţii încep luni noul an universitar, bătălia pentru un loc de cazare în cămine fiind în continuare mare.

Tarifele şi condiţiile căminelor diferă în funcţie de statutul studentului şi de numărul persoanelor dintr-o cameră. Monitorul de Cluj vă prezintă ofertele celor mai importante universităţi clujene în materie de cazare.

UTCN

Bătălia pentru un loc în cămin este aprigă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Pentru un număr de 4930 de locuri au fost depuse 10000 de cereri. Spre exemplu, un student la buget va plăti pentru o cameră modernizată de la Căminul IF Mărăşti, Căminele II, IV şi V Observator suma de 155 de lei pe lună. Dacă vor să economisească bani studenţii pot opta şi pentru camere nemodernizate, astfel încât vor scoate din buzunar 110 lei pe lună. Campusul studenţesc din cartierul Mărăşti este format din 2 cămine (cămin 1F Mărăşti şi Cămin 2B) cu o capacitate de 1752 locuri. Studenţii căminului din Mărăşti beneficiează de camere cu două sau patru locuri, băi proprii la fiecare cameră, maşini de spălat pe fiecare palier, sală de lectură, parcare, acces gratuit la internet, cantină, sistem de pază privat şi supraveghere video, dar şi de un cabinet medical.


UMF

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” oferă cazare studenţilor şi rezidenţilor în 8 cămine, pentru 2100 de locuri, toate fiind deja ocupate. Pentru ocuparea celor 2100 de locuri au fost despuse 2300 de cereri din partea studenţilor. Locurile în cămin au fost distribuite în funcţie de situaţia şcolară, iar rezidenţilor pe baza dosarelor cu punctaje. Tarifele variază la UMF în funcţie de statutul studentului şi de căminul unde vrea să se cazeze. De exemplu un student la buget va plăti pentru o cameră unde sunt două paturi 240 de lei în Căminul Observator nr. 1, iar în Căminul Haşdeu nr. 7, 9 sau 10 suma de 200 de lei pe lună. Ceva mai ridicate sunt preţurile pentru studenţii străini. Spre exemplu în căminul Haşdeu nr. 7A (garsoniere) aceştia vor fi nevoiţi să scoată din buzunar suma de 400 de lei pe lună.

UBB

Universitatea Babeș-Bolyai va pune la dispoziția studenților 5204 locuri de cazare, în cele 17 cămine pe care le are în administrare. Cazările în căminele studenţeşti din cadrul UBB încep de vineri, 25 septembrie, cu trei zile înainte de începerea anului universitar.   Regia de cămin variază de la cămin la cămin în funcție de gradul de confort și se încadrează între 100 – 170 lei pe lună.  


USAMV

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca sunt mai puţine locuri în cămine în comparaţie cu celelalte universităţi. USAMV oferă 1196 locuri în cămine pentru studenţi în patru cămine: Căminul „Agronomia” de pe strada Moţilor, Căminul VII de pe strada Clinicilor, Căminul XII şi XV de pe strada I. P. Haşdeu. Taxele pentru un loc în cămin variază şi încep de la 105 lei pe lună într-o cameră pentru 6 persoane şi pot ajunge la 195 de lei pentru o cameră pentru două persoane.