Educație
Zeci de tineri au participat la ziua porților deschise la Curtea de Apel Cluj
Cu ocazia „Zilei Europene a Justiției Civile”, Curtea de Apel Cluj a organizat „Ziua Porților Deschise”, unde cetățenii au avut posibilitatea de a vizita sediul Curții de Apel însoțiți de un judecător care le-a furnizat informații privind diferite aspecte din activitatea instanței.
În fiecare an, acest eveniment se organizează în data de 25 octombrie în același timp în toate instanțele din țară. Anul acesta, 25 fiind o zi de duminică, a fost organizat vineri, 23 octombrie.
„Este un eveniment gândit pentru a deschide instanțele către public și a-I ajuta să înteleagă mai bine cum funcționează din interior, ce înseamnă cauzele civile, ce implică ele, ce muncă din partea judecătorului, a personalului auxiliar și așa mai departe implică, deci acesta ar fi scopul general. Și acum noi încercăm să găsim metode cât mai variate pentru a ne face și noi publicului mai cunoscuți”, a declarat Dana Gîrbovan, judecător la Curtea de Apel Cluj.
Pe lângă deschiderea porților pentru toți cei care doresc să viziteze sediul Curții de Apel, anul acesta a fost lansat proiectul „O zi cu judecătorul”, dedicat studenților de la drept. În acest fel cei mai buni studenți de la Facultatea de Drept Dimitrie Cantemir și a Facultății de Drept de la Universitatea Babeș-Bolyai au petrecut o zi cu judecătorul.
„Este învățat ce înseamnă o ședință de judecată, ce presupune studiul unui dosar și așa mai departe”, a clarificat Dana Gîrbovan.
Grupuri de elevi au vizitat sediul Curții de Apel începând cu ora 12:00, fiind însoțiți de un judecător care le-a dat explicații și le-a răspuns la întrebări. De asemenea, elevii din clasa a IV-a de la școala George Cosbuc au prezentat desene pe tema „Bine vs Rău”.
Curtea de Apel a organizat și un concurs de eseuri la care au participat numeroase persoane.
„Este pentru prima dată organizat, am încercat să vedem și noi ce așteaptă și cum vede un simplu cetățean sau studenții de la drept rolul judecătorului în societate. În eseu este vorba despre cum percepe publicul și cei din afară că ar trebui să fie rolul judecătorului, ce misiune îndeplinește, ce valori apără și așa mai departe. Și deși este pentru prima oară în care l-am organizat și timpul a fost destul de scurt, am primit peste 20 de eseuri, foarte interesante multe dintre ele, a fost și greu să le alegem pe cele câștigătoare, am mai găsit și pasaje pe care sper să le publicăm, din ideile principale vizavi de valoarea și importanța pe care o are munca judecătorului în societate”, a menționat Dana Gîrbovan.
Oricine a dorit a avut șansa să participle la acest concurs. „Am primit eseuri din alte părți ale țării, nu doar din Cluj, pentru că a fost publicat și în mediul online anunțul, indiferent de vârstă, indiferent de categorie socială. Concursul s-a desfășurat pe două paliere, ni s-a părut mai corect așa, pe de o parte dedicat celor cu studii juridice, studenților la drept care au atribuția respectivă, și pe de altă parte simplilor cetățeni”, a concluzionat Dana Gîrbovan.
Cetățenii care au participat la concurs au primit cărți, iar studenții pot beneficia în plus de un stagiu de practică la instanță.
Articol scris de Stanusi Ștefania Oana, studentă la UBB