monitorulcj.ro Menu
Educație

Încurajează sistemul de învăţământ misoginismul şi violenţa asupra femeilor?

Părinţii semnalează pe reţelele de socializare un caz de-a dreptul tulburător. O compunere din manualele de limba română pentru elevii din clasa a IV îi îndeamnă indirect pe băieţi să fie misogini. Reacţia femeilor după lecturarea compunerii este tranşantă: „autorul sigur nu are nici nevastă...nici fetiță! E un impotent imbecil şi misogin!!!”

Sursa foto: FACEBOOK.COM. Adriana Radu.

Povestea relatează o întâmplare între trei elevi. Un băiat îi pune piedică unei fetiţe, iar copila îi spune că este obraznic. Pentru că nu acceptă astfel de insulte, băiatul decide să o tragă de păr pe fetiţă. În cele din urmă apare un al treilea băiat care îl ia la rost pe agresor, dar după ce află povestea, în loc să-i ia apărarea fetiţei, îl felicită pe agresor.

„Este o lecție din manualul de română din clasa a IV-a. Foarte frumos îi educăm, mai ales băieții. Sunt curioasă dacă acest autor a avut cumva vreo fetiță ...... eu sunt convinsă că nu!!!!!!”, spune Adriana Radu pe Facebook.


Ba mai mult, în imaginea care ilustrează compunerea gestul agresorului este aprobat de un adult, care îl ia în braţe, în timp ce fetiţa fuge plângând.

Ce scrie în carte:

„Onoarea mai presus...


Mircea Sântimbreanu

Îl invidiez pe Goguţă pentru caracterul său cutezător şi generos, dar, mai ales, pentru cavalerismul său. „Onoarea mai presus de orice!” este deviza sa care scapără în ochii lui înflăcăraţi. Nu acceptă nici cea mai mică abatere de la legile onoarei.


Acum freamătă. De undeva, de la etaj a auzit un plâns întretăiat. „O victimă?” Din două salturi şi a ajuns acolo.

Ghemuită, cu nasul pe o policioară a colţului viu, plânge o fetiţă. Pare o salcie plângătoare, răsărită dintr-un ghiveci.


- De ce plângi? O întreabă cu voce tunătoare cavalerul.

- M-a bă-tut un bă-iat, răspunde fetiţa sughiţând ca pentru a despărţi cuvintele în silabe.


- Cine? Care a îndrăznit?

- Uite-l, arată fetiţa către un băiat cu tricou marinăresc.

Goguţă o ia de mână şi amândoi se îndreaptă spre agresor.

- Ascultă, huliganule, de ce ai lovit această fetiţă? Nu vezi ce slabă e?

- Eu? Am lovit-o eu? Am îmbrâncit-o aşa...în glumă. Dar şi ea mi-a zis „obraznicule”.

Fata explică:

- El mi-a pus piedică. Am căzut. Atunci i-am zis „obraznicule”, iar el a început să mă tragă de coade.

Cavalerul rămâne o clipă pe gânduri, cumpănind în tăcere. Apoi strigă către fetiţă:

- Carevasăzică l-ai făcut „obraznic”? Cum îţi permiţi tu, o musculiţă, să insulţi un băiat? Bine ţi-a făcut! Dispari din faţa mea!

Şi, în timp ce „musculiţa” fugea pe scări, Goguţă îl bătea pe umăr pe marinar, cavalereşte:

- Uite ce e, amice. Te rog să mă ierţi. Credeam că ai bătut-o fără motiv. Dar dacă te-a jignit, sunt de acord. Asta e o chestiune de onoare.”

Nu este primul caz care a stârnit controverse

Acesta nu este primul caz din sistemul de învăţământ care a stârnit controverse. Elevii care au vârsta de 10-11 ani învaţă la şcoală ce presupune momentul când o femeie şi un bărbat ajung să facă dragoste. Chiar dacă au o vârstă destul de fragedă, aceştia vor afla mult mai repede ce presupune acest lucru.

„Când un bărbat şi o femeie fac dragoste, ei se sărută, se mângâie, se îmbrăţişează. Penisul bărbatului se alungeşte, devine dur şi se ridică. El poate astfel să pătrundă în interiorul sexului femeii, în vagin. Este momentul marii plăceri pentru bărbat şi pentru femeie. Când plăcerea devine foarte puternică, sperma ţâşneşte în vaginul femeii, cu milioanele ei de spermatozoizi”, acesta este textul care apare într-un manual de clasa a IV-a de biologie.