monitorulcj.ro Menu
Educație

Manualele și programa școlară, un stres pentru elevi

Manualele școlare și programa sunt o povară pentru elevi, aceștia ajungând să muncească într-o zi mai mult decât un adult. Specialiștii spun că elevii sunt supraîncărcați cu informații. Profesorii și elevii clujeni sunt de acord.

Sursă foto: expresmagazin.ro

Academicianul Solomon Marcus a afirmat pentru Digi24 că în ceea ce privește școala din România, cuvântul-cheie este agresiunea. Manualele școlare oferă prea multe informații.

„Am luat pe rând manuale de biologie, geografie, istorie şi am constatat că agresiunea se manifestă foarte vizibil deoarece copilul e pus în situaţia de a primi, păstra şi reproduce un număr imens de informaţii, care te sperie”, spune Solomon Marcus, informează Digi24.


Manualele nu s-au schimbat de aproape două decenii

Mariana Bălaș predă limba engleză atât la gimnaziu cât și la liceu și, deși recunoaște că în ceea ce privește limbile străine programa este mai flexibilă, în general elevii nu învață, programa este prea stufoasă la celelalte materii, iar temele le ocupă şcolarilor tot timpul.

„Dacă vorbim despre biologie sau geografie, sunt foarte multe informații. Dar la engleză este altă situația, însă nici aici nu e totul roz fiindcă nu s-au mai schimbat manualele din 1998. Depinde de fiecare materie în parte. Dar este o programă pe care profesorul poate să o adapteze. Dacă nu îți place textul din manual pot să îi dai altceva. Manualele sunt foarte vechi, iar programa este foarte stufoasă și chiar spuneau că o vor mai descongestiona, dar nu s-a mai întâmplat asta. Atunci problema este că a rămas foarte multă informație și memorare. În schimb la limbile străine totul este mai variat, însă nu ai elevi. Nouă ni se dă libertate de a alege textele. Manualul nu este obligatoriu la clasă dacă sunt alte modalități mai interesante de predare”, spune Mariana.


Deoarece programa o cere, fiecare profesor trebuie să dea teme, fiindcă prin acestea se face fixarea cunoștințelor. Dacă un copil are șase ore într-o zi este foarte probabil să primească șase teme.

Ce învață străinii în facultate, noi învățăm în liceu

Psihologul Daniel David a scris mult despre acest subiect și este de părere că problemele încep de la curriculum școlar.


„M-am uitat la alte manuale din străinătate și dincolo de multe ori se învață la facultate ce la noi se învață în liceu. Și pe o pagină ai zeci de termeni. Nu se poate numi chiar agresiune, dar este un fenomen de supraîncărcare”, spune psihologul.

Supraîncărcarea informațională îl poate stresa pe copil și atunci poate fi considerată o formă de agresiune. Pentru a se evita astfel de situații, trebuie o reformă profundă a curriculumului și manualele înnointe.


„Copiii sunt stresați, demotivați, au dificultăți în a înțelege lucrurile. Lucrurile trebuie învățate treptat, gradat. Noi vrem să îi facem academicieni încă din liceu”, concluzionează Daniel David.

Adelina Stan este în clasa a X-a, la filologie engleză, iar pentru o umanistă este de părere că la școală sunt prea stresați cu materiile ce țin de științele exacte.


„Din moment ce sunt la filologie, accentul ar trebui pus pe română, geografie, istorie și ne încarcă foarte mult cu fizica. Sunt prea multe informații pentru filologie și nu le voi folosi niciodată. Chiar și la română ne dau prea multe informații și primim prea multe teme. Nu mai am timp aproape de nimic. Programa școlară este de vină și uneori și profesorii, fiindcă pe lângă că programa este încărcată, ne mai dau și informații în plus”, spune Adelina.

Copiii lucrează mai mult decât adulții

Horea-Dorin Matiș este profesor de istorie și părintele unui copil de clasa a VII-a și înțelege că un copil nu poate să cuprindă atât de multă informație.

„Trebuie să avem în vedere că se alocă doar câte o oră și atunci la materie multă, nu ai cum să parcurgi ca profesor. De regulă lecțiile la istorie încep pe pagina din stângă și acolo primul lucru sunt cuvintele cheie, apoi sunt reperele cronologice, o serie de ani. Apoi sunt elemente ce țin de biografia unor personalități, abia apoi apare lecția propriu-zisă. Pentru elevi e greu să parcurgă oră de oră fiecare lecție”, spune profesorul.

Horea-Dorin Matiș este de părere că elevii trebuie ajutați, iar părinții trebuie să se implice, deoarece când un copil este pus în fața faptului de a acumula atât de multe cunoștiințe noi, este greu pentru el.

„Și dacă ai șase ore într-o zi, el șase ore lucrează. Și dacă are tot atâtea și a doua zi, chiar dacă ar sta o jumătate de oră să învețe la fiecare disciplină, tot ar fi nouă ore. Deci lucrează mai mult decât un adult și nu e în regulă”, explică profesorul.

Leon Oros este licean și este la profilul matematică-informatică. Pentru el însă manualele și programa școlară nu sunt deloc stresante.

„Cred că am timp liber, iar temele nu sunt atât de multe încât nu îmi pot organiza timpul încât să am parte și de distracție. Manualele au prea multe informații, însă programa școlară nu le cuprinde pe toate. Programa școlară te lasă liber pe partea asta deoarece nu se pune accentul pe informațiile suplimantare”, spune tânărul.