monitorulcj.ro Menu
Educație

Clujul a găzduit “bătălia” celor mai bune reviste de liceu tehnologic din țară - FOTO și VIDEO

Zece licee cu profil tehnologic din toată țara s-au întâlnit săptămâna aceasta la Cluj. Miercuri, a avut loc concursul pentru desemnarea celei mai bune reviste de liceu.

Clujul a găzduit “bătălia” celor mai bune reviste de liceu tehnologic din țară

Zeci de adolescenți din toată țara s-au întâlnit săptămâna aceasta la Cluj în cadrul a două concursuri școlare: unul pe calificări profesionale și unul pentru desemnarea celor mai bune reviste realizate de elevi ai liceelor tehnologice din rețeaua Uniunii Naționale a Cooperației Meșteșugărești (UCECOM).

În concurs au intrat zece reviste din Craiova, Baia Mare, Iași, Breaza, București, Constanța, Cluj, Arad, Timișoara și Ploiești. Elevii și-au luat în serios rolul de jurnaliști pentru crearea revistelor și au atins probleme serioase, cum ar fi situația adolescenților ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, consilierea psihologică pentru elevi, posibilitatea găsirii unui loc de muncă după terminarea școlii. Toate revistele au inclus și poezii scrise de elevi și picturi ale tinerilor. Atât textele cât și machetarea revistelor au fost realizate de elevi, cu ajutorul profesorilor.


În cadrul concursului, fiecare liceu participant și-a susținut revista cu o prezentare. Unii dintre ei au apelat la pamflet pentru prezentare (cum au fost elevii din Arad, de exemplu), iar alții la scenete de teatru (cazul elevilor din București). Toți au încercat să arate juriului (format din jurnaliști și profesori) că revista lor este cea mai bună.

La final, premiul pentru cea mai bună revistă și cea mai bună prezentare a fost acordat elevilor din București. Locul doi a fost ocupat de Cluj, urmat de Baia Mare și Ploiești, la egalitate, pe locul trei. Mențiuni au primit elevii din Breaza, Iași și Craiova.