monitorulcj.ro Menu
Educație

Eveniment unic în țară: Ghibstock, festivalul caritabil din curtea școlii, organizat de elevii de la Onisifor Ghibu din Cluj-Napoca

Vineri, 13 mai, elevii de la Liceul Onisifor Ghibu sparg ghinionul și dau startul ediției a 7-a e festivalului Ghibstock. Fondurile adunate sunt destinate copiilor defavorizați.

Ghibstock

Ghibstock, festivalul din curtea școlii, va sparge ghinionul vineri, 13 mai 2016, alături de Macanache, Baskka, DJ Shiver, Satellites, tânăra trupă din Sighetul Marmației, Hybrid Symphony și trupa câștigătoare la Battle Of The Bands 2, Static. Curtea liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” va răsuna începând cu ora 16.00 până la ultimul clopoțel la ora 22.00 la cea de a 7-a ediție a evenimentului.

“Dacă scena mare nu te-a convis, anul acesta vom avea amenajată o a doua scenă powered by Beard Brothers, unde vor mixa DigitaLove, Just D’Light, Ahe & Frenk, Syl și Marinaru. Pentru că 13 e cu noroc avem și alte surprize, precum Bob Rădulescu de la Cenzurat și Epic Show ca MC, o grădină unde poți sta chill sau să participi la teatrul experimental a celor de la #Reactor, hamace, demonstrații de graffiti cum numai la noi vezi sau altele pe care le puteți descoperi atunci în curtea liceului”, spun organizatorii.


Festivalul este unic la nivel național deoarece este singurul festival din curtea unei școli, este un eveniment caritabil care, an de an, strânge fonduri pentru o altă cauză comunitară și este organizat de liceeni pentru alți liceeni. Proiectul început în 2010 este unul unic ca amploare la nivelul oraşului şi este un model educaţional, având un rol important atât în ceea ce priveşte cauzele abordate de-a lungul anilor, cât şi în ceea ce înseamna dezvoltarea personală a elevilor voluntari, organizatori ai evenimentului. Cu fondurile strânse în acest an, voluntarii clubului de inițiativa comunitară „IMPACȚIIII” vor organiza o tabără educațională pentru 20 de copii din medii defavorizate.

Evenimentul aduce în curtea școlii un număr mare de oameni care au în comun simțul civic, nevoia de exprimare artistică și placerea de a petrece o după-masă mega cool. Poate din acest motiv este acum supranumit #FestivalulDinCurteaȘcolii.


Biletele se găsesc la intrare în schimbul unei donații de 13 lei.