monitorulcj.ro Menu
Educație

Cât costă furnizarea laptelui şi cornului pentru elevii clujeni

Consiliul Judeţean Cluj a încheiat cu firmele câștigătoare ale licitației a contractelor subsecvente de furnizare a produselor lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-VIII (inclusiv clasa pregătitoare) şi preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore din învăţământul de stat şi privat clujean.

“Pentru a ajunge la acest rezultat, forul administrativ județean a inițiat procedura licitației electronice, prin reluarea competiției dintre societățile semnatare ale acordului cadru aflat în vigoare și încheiat la finele anului 2013, astfel încât, în anul școlar care a debutat la începutul acestei săptămâni, firmele care vor distribui produse lactate și de panificație în cele peste 300 de unități școlare și preșcolare clujene sunt SC Dorna SA și, respectiv, SC Coremi Inter SA”, anunţă Consiliul Judeţean Cluj.

Potrivit instituţiei, SC Dorna SA s-a angajat, conform contractului în valoare totală de 6.357.668,46 lei fără TVA, să livreze produse lactate – lapte UHT în ambalaje de 200g/unitate, la un preț unitar de 0,66 lei plus TVA/bucată/elev/zi, pe toată perioada de timp aferentă structurii anului școlar 2016-2017. În ceea ce privește produsele de panificație – cornuri, acestea vor fi livrate conform contractului în valoare totală de 2.022.894,51 lei fără TVA de către firma SC Coremi Inter SA, la un preț unitar de 0,21 lei plus TVA/bucată/elev/zi


„Furnizarea laptelui și a cornului pentru elevii clujeni a debutat marți, 13 septembrie, până în acest moment neînregistrându-se niciun incident legat de întârzieri în livrarea către școli sau probleme legate de calitatea produselor. Sunt convins că aceste societăți furnizoare au înțeles faptul că produsele destinate copiilor clujeni trebuie să respecte întocmai specificațiile din caietele de sarcini, Consiliul Județean Cluj urmând să supravegheze îndeaproape acest aspect”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Firmele S.C. Dorna S.A şi S.C. Coremi Inter S.A vor oferi produse de panificaţie şi lactate pentru nu mai puţin de 57.584 de elevi şi preşcolari din unităţile de învăţământ preuniversitar sau preşcolar, de stat sau private, de pe întreg teritoriul judeţului Cluj, până la finalizarea contractului subsecvent, respectiv a acordului cadrul încheiat cu Consiliul Județean Cluj.