Educație
Ministrul Educaţiei îi scandalizează pe dascăli. Profesorii din Cluj „dau de pământ” cu Mircea Dumitru
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, miercuri, că pregătirea actuală a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar este precară, fiind nevoie de introducerea unor noi module de formare a viitorilor dascăli, pentru a avea un sistem educaţional de calitate în România.
„Deşi avem un modul de pregătire psihopedagogică în momentul acesta, pregătirea iniţială a celor care vor să devină profesori este precară. Toţi spunem că vom avea în viitor probleme serioase cu ocuparea, cu locurile pentru profesori, cu şcolile din România dacă nu insistăm asupra unei pregătiri adecvate şi pentru o formare adecvată pentru viitorii profesori. Aici este cheia dezvoltării şi a progresului şi a obţinerii unei şcoli de calitate în România. E o discuţie de mai mulţi ani, avem nevoie de o clarificare din partea celor care se ocupă de formarea iniţială a profesorilor. Discuţia e axată pe următoarea întrbare: vom organiza formarea iniţială a profesorilor pe baza unui masterat, sau o structură de model psiho-pedagogică pe o perioadă mai lungă de timp? Ambele propuneri sunt bune, dar trebuie să vede care sunt concuziile raportului. Apoi o să fie o perioadă de tranziţie, până când se vor stabiliza chestiunile acestea şi sub o formulă juridică adecvată, o perioadă de tranziţie în care să poată fi acceptate aceste formule alternative”, a declarat Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, în cadrul unui eveniment organizat de Coaliţia pentru Educaţie.
La Cluj se face şcoală
Clujul se poate lăuda cu rezultate foarte bune în domeniul educaţiei, chiar dacă “pregătirea iniţială a celor care vor să devină profesori este precară”, cum susţine ministrul educaţiei. Astfel, la ultimul examen de definitivat, aproape 80% dintre profesorii din Cluj au reuşit să promoveze.
De asemenea, la examenul de bacalaureat din acest an Clujul ocupă locul întâi pe ţară cu cele mai bune note. Astfel, 83,32% din candidaţi au reuşit să treacă cu bine de examen, clasând Clujul pe locul întâi la nivel naţional, la o diferenţă considerabilă faţă de celelalte judeţe.
Şi la Evaluarea Naţională elevii au avut rezultate foarte bune, patru elevi fiind notaţi cu 10 pe linie.
Profesorii din Cluj sunt deranjaţi de afirmaţia ministrului
Pe lângă rezultatele foarte bune cu care se laudă Clujul şi profesorii îl contrazic pe ministru.
„Dânsul nici nu cred că cunoaşte realitatea din preuniversitar. La un nivel de universitar nu cred că a avut probabil nici curiozitatea să vadă care este situaţia. Probabil că a tras aceste concluzii din nişte studii pe care le-a avut sau primit de la cineva. Normal că luând situaţia judeţelor Clujul se situează în top trei. Tot timpul am fost ca şi judeţ foarte bine cotaţi. Necazul este pe ţară şi într-adevăr dacă luăm per ansamblu sunt judeţe care au o mai slabă pregătire fiindcă acolo sunt foarte mulţi suplinitori sau necalificaţi sau în zonele izolate. Mă gândesc la zona Moldovei, în partea Deltei sau zone în care merge foarte greu un tânăr absolvent. Se va găsi cineva din localitatea respectivă, care poate are numai liceul, şi atunci nici rezultatele nu pot fi foarte bune. Salariul nu este motivant, haideţi să o spunem şi asta. De aici apar problemele. La nivel declarativ toată lumea spune că educaţia este foarte importantă, dar numai în momente cheie, când sunt alegeri sau examene. Dar numai la modul declarativ. Probabil că în România nu se vrea ca populaţia să fie educată”, a declarat preşedintele Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj, Lucia Cojocaru.
Horea Matiş, profesor de istorie, este de părere că abordările generaliste ale ministrului nu sunt în regulă pentru că fiecare profesor este diferit.
„Acum se fac tot felul de declaraţii şi contează şi în ce context au fost făcute, cum s-a preluat şi la ce aspecte s-a referit domnul ministru. Eu nu pot să-mi permit să spun despre nimeni că este precar atâta timp cât nu l-am evaluat, nu-l cunosc, nu l-am văzut, nu-i ştiu rezultatele muncii şi n-aş utiliza termenul de «precar». Aş spune dacă aş fi ministru ce aş face eu ca să cresc gradul de profesionalizare a dascălilor. Asta aş putea să zic. Dar să vin şi să pun ştampile nu mi se pare în regulă. Mie în principiu orice generalizare nu-mi place pentru că nu putem să punem o ştampilă tuturor profesorilor. Fiecare profesor este evaluat individual în şcoala în care îşi desfăşoară activitatea pentru că metodologia aşa spune că evaluarea se face de către Comisia de Administraţie. Nu ştiu cât cunoaşte ministrul situaţia din fiecare şcoală. Este greu pentru noi să ştim din şcoala în care suntem. Nu aş merge pe aprecieri de genul acesta generale care pot deranja. Sunt colegi care muncesc foarte mult. Nu ştiu în ce măsură condiţiile oferite de Ministerul Educaţiei îi ajută să-şi pună în aplicare competenţele. Mie nu-mi cade bine o astfel de afirmaţie generalizată care nu ştiu pe ce se fundamentează. Mai ales cuvântul «precar», e cam greu. La urma urmei ministrul educaţiei vine din mediul universitar, iar dascălii din învăţământ sunt produsul sistemului universitar”, a declarat profesorul de istorie de la Liceul Tehnologic Vlădeasa Huedin, Horea Matiş.