monitorulcj.ro Menu
Educație

Cum vrea rectorul UBB să scape de doctoranzii plagiatori: Trebuie să le fie sporită răspunderea

Ioan Aurel Pop

Rectorul Universității “Babeș Bolyai” din Cluj Ioan Aurel Pop a susținut, vineri, necesitatea sporirii răspunderii doctoranzilor, coordonatorilor acestora, cât și a celor care fac parte din comisiile care acordă tezele de doctorat, pentru a evita să mai apară lucrări plagiate.

"Scopul nostru este să purificăm învățământul românesc de tezele de doctorat și să dăm în vileag tezele care se abat de la etica universitară. Și mai important este ca în România să fie un titlu care se obține absolut pe căi oneste. Pentru asta, toate școlile doctorale trebuie reactivate. Trebuie sporită, după părerea mea, nu numai răspunderea doctoranzilor care fac o declarație de necopiere, de onestitate, dar și răspunderea conducătorilor științifici și a comisiilor care acordă aceste teze. Sunt convins că de la anul această primenire se va simți în școlile doctorale", a afirmat rectorul Universității Babeș Bolyai.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj și cei ai Universității de Vest din Timișoara, Academiei de Studii Economice, Universității București și cei ai UAIC s-au întâlni la Iași într-o nouă ședință a Consorțiului Universitaria.


Timp de trei zile, reprezentanții celor cinci universități de stat care fac parte din Consorțiu, vor purta discuții pe grupuri de lucru ce vizează activitățile didactice, cercetarea științifică și studiile doctorale, finanțarea învățământului superior și atragerea de fonduri structurale, relații internaționale, activități studențești și parteneriate cu mediul economic, strategie și dezvoltare instituțională. Sâmbătă urmează să fie organizate o  întâlnire a rectorilor și o sesiune de concluzii, în plen.