monitorulcj.ro Menu
Educație

Şeful Inspectoratului Şcolar Cluj, Valentin Cuibus, reclamat la CNCD pentru discriminare etnică

Un grup de 26 de părinţi ai unor elevi de la liceul Apáczai Csere János au reclamat Inspectoratul Şcolar Judeţean la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) pentru că nu ar fi aprobat pentru anul şcolar 2016-2017 înfiinţarea unei clase de artă, cu predare în limba maghiară, în cadrul instituţiei de învăţământ.

Clădirea liceului Apáczai Csere János din centrul Clujului. FOTO wikiwand

Plângerea a fost adresată CNCD pe 12 ianuarie 2017, la circa un an de la solicitarea făcută de liceul Apáczai Inspectoratului. Părinţii elevilor s-au adresat pentru consultanţă AGFI - Advocacy Group for Freedom of Identity şi au solicitat CNCD-ului o soluţie de urgenţă, pentru a evita situaţia în care nici în anul şcolar 2017-2018 să nu fie aprobată înfiinţarea unei astfel de clase, în condiţiile în care planurile de şcolarizare ar urma să fie finalizate până la sfârşitul acestei luni.

Adrese la Inspectorat şi Minister

„Liceul Apáczai Csere János, înainte de începerea anului școlar 2016-2017, a solicitat aprobarea clasei de artă (clasa a 5-a) la Inspectoratul Școlar Județean, fiind respins fără motivare. Mai apoi, liceul l-a căutat pe secretarul de stat Király András, care însă nu a oferit o soluție de rezolvare a cazului. Mai apoi, au căutat încă o dată ajutorul Ministerului, sperând că situația va fi examinată, dar, din data de 14 septembrie și până acum, nu a primit niciun răspuns”, scriu reprezentanţii AGFID, într-o informare adresată presei.


Se simt discriminaţi

Părinţii elevilor reclamă că deşi legislaţia actuală permite înfiinţarea unei noi clase cu un minin de 12 elevi, Inspectoratul nu a admis cererea liceului Apáczai din ianuarie 2016, de înfiinţare pentru anul şcolar 2016-2017 a unei clase a V-a specializată în artă, cu predare în limba maghiară, invocând că doar 16 elevi ar fi urmat să frecventeze cursurile acesteia. „Înainte de anul școlar Inspectoratul a aprobat două clase a 5-a cu 17, respectiv 18 elevi de la Liceul de Arte Vizuale Romului Ladea, și o nouă clasă a 4-a cu 12 elevi de la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia”, arată părinţii care au depus reclamaţia. 

Conform lor, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus ar fi dat dovadă de „rea-credinţă”, întrucât ar fi afirmat în discuţii particulare că elevii maghiari nu au nevoie de clasă pentru că se pot înscrie la Liceul Romulus Ladea, cu învățământ în limba română. O altă variantă propusă de Inspectorat ar fi fost comasarea a doua clase de a V-a într-una singură, cu profil de artă, ne agreată însă de instituţie. În cele din urmă, după ce şcolii nu i-a fost aprobată solicitarea de înfiinţare a clasei de artă s-a înfiinţat o clasă concentrată, „peste limita de 30 de elevi admisă de regulament, cu 32 de copii, dar cu învățământ normal (nefiind specializată pe artă)”, arată părinţii care au depus reclamaţia.


„Solicităm CNCD stabilirea faptului că Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, reprezentat prin Inspector Școlar General Valentin Claudiu Cuibus, a discriminat copiii maghiari din județul Cluj prin restricționarea dreptului la educație și la pregătire profesională în limba maternă”, explică ei în plângerea adresată Consiliului.

Ce spune Inspectoratul

Inspectorul şcolar general Valentin Cuibus a declarat pentru Monitorul de Cluj că referitor la cererea liceului din ianuarie  2016 Inspectoratul nu a avut cum să aprobe înfiinţarea a două clase, în condiţiile în care numărul elevilor care terminau a 4-a în cadrul şcolii, între 23-25 de elevi, nu ar fi permis acest lucru. Practic, unei părţi a elevilor care ar fi dorit să studieze intensiv arta din a V-a urmau să li se adauge copii veniţi de la alte şcoli şi astfel să se înfiinţeze o nouă clasă, însă numărul noilor veniţi era incert, potrivit şefului ISJ Cluj. „Le-am propus înfiinţarea unei singure clase, de artă, mai exact cu ore suplimentare de artă, dar nu au dorit, pentru că în fapt nu erau foarte mulţi cei care doreau să studieze arta. Pe de altă parte locurile la secţia maghiară se stabilesc în funcţie de numărul de absolvenţi de maghiară la nivelul judeţului; în clasele de limbă maghiară rămân aproape întotdeauna locuri libere”, a menţionat Valentin Cuibus.


În cele din urmă în clasa a V-a care funcţionează în prezent la liceul Apáczai s-a ajuns la un efectiv de 32 de elevi, unii copii venind de la alte şcoli tocmai în ideea înfiinţării clasei de artă. Deşi demersul nu s-a concretizat efectivul a fost aprobat astfel, pentru a nu se mai complica situaţia elevilor.

„Ne propun o singură clasă”

Potrivit inspectorului şcolar general, în vederea anului şcolar 2017-2018 conducerea liceului Apáczai Csere intenţionează să propună o singură clasă de a V-a, cu jumătate din elevi care studiază în regim normal, iar cealaltă specializată pe artă. „Elevii vor urma materiile de bază împreună, iar în timp ce unii vor studia în rest artă, ceilalţi vor face alte materii. Le-am cerut colegilor jurişti să analizeze această variantă, să vadă diferite soluţii prin care se poate realiza, trebuie să ţinem cont că asta ar putea creşte normele (cadrelor didactice, n.red.)”, a indicat şeful ISJ Cluj.