Educație
Terapii inovative pentru copiii cu nevoi speciale din Cluj
Peste 1000 de copii cu nevoi speciale de la şcolile din Cluj au beneficiat de terapii inovative în cadrul unui proiect european. În acest sens, pe lângă amenajarea unor camere de stimulare senzorială, copiii au luat parte şi la excursii sau au urmat cursuri de sănătate privind igiena personală.
Proiectul “O lume nouă, veselă pentru fiecare copil cu nevoi speciale”, început în 2015, a ajuns la final. Început în data de 6 februarie 2015, proiectul a fost implementat de Consiliul Judeţean în parteneriat cu Fundaţia Estuar, obiectivul acestuia reprezentându-l creşterea gradului de incluziune a nu mai puţin de 948 de copii cu nevoi speciale, din care 180 de etnie romă, prin implementarea de servicii integrate educaţionale, inovative, de stimulare senzorială, social comportamentală şi educaţie informală.
„Ceea ce e cu adevărat important e faptul că prin intermediul acestui proiect am reuşit din nou să achiziţionăm, cu finanţare 100% nerambursabilă, aparatură de ultimă generaţie de care beneficiază deja copiii din şcolile noastre speciale şi care le oferă o şansă în plus de reuşită în viaţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În acest context, pe parcursul celor 25 de luni de implementare a proiectului au fost amenajate opt camere de stimulare multisenzorială (Snoezelen) la tot atâtea instituţii de învăţământ special aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean, profesorii fiind instruiţi pentru intrarea în acestea împreună cu copiii.
Totodată, au fost dotate cinci cabinete de specialitate ale Şcolii Gimnaziale „Kozmutza Flora”, au fost achiziţionate aparate Solisten pentru patru şcoli speciale şi au fost instruiţi patru specialişti pentru aplicarea terapiei Tomatis, nivel 1.
De asemenea, cei 377 de psihopedagogi, terapeuţi, educatori, profesori şi voluntari implicaţi în proiect au contribuit la organizarea de ateliere de creaţie la cele nouă şcoli speciale finanţate din bugetul judeţului Cluj şi activităţi extra-curiculare şi de petrecere a timpului liber - excursii diferenţiate pe grad de handicap şi de vârstă, vizionare de film, vizită la o fermă de animale, realizarea serbării de Crăciun cu distribuirea de pachete cadou la fiecare şcoală, distribuirea de hanorace şi rucsacuri personalizate pentru copiii cuprinşi în grupul ţintă al proiectului etc.
În plus, în vederea îmbunătăţirii şanselor de integrare socială, echipa de implementare a proiectului a organizat acţiuni complementare dedicate însuşirii şi deprinderii de noţiuni elementare legate de igiena personală.
Urmare a interesului ridicat pe care l-a trezit, grupul ţintă al proiectului a cunoscut o creştere cu 294 de copii, astfel încât, la finalul acestuia, nu mai puţin de 1.242 de copii au beneficiat de pe urma acestuia.
Locul desfăşurării activităţilor proiectului au fost următoarele şcoli speciale: Liceul Special pentru deficienţi de vedere din Cluj-Napoca, Centrul Şcolar pentru educaţie incluzivă, gădiniţa specială din Cluj-Napoca de pe strada Borşa, Şcoala Gimnazială Transilvania Baciu, Şcoala gimnazială specială Huedin, Liceul tehnologic special pentru deficienţi de auz din Cluj-Napoca, Şcoala gimnazială specială Dej şi Şcoala gimnazială specială centru de resurse şi documentare privind educaţia incluzivă, Cluj-Napoca. -
Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 2.161.644,19 lei, din care valoarea grantului SEE a fost de 85%, în cuantum de 1.837.397,56 lei, restul sumei de 324.246.63 lei fiind asigurată prin cofinanţare publică de la bugetul de stat.