monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevii din România, fruntași la studiul limbilor străine

Peste 17 milioane de elevi de școală primară din Uniunea Europeană (respectiv 98,6% din numărul total de școlari de la acest nivel) studiau cel puțin o limbă străină în 2015, iar peste zece milioane dintre aceștia (aproximativ 58,8%) învățau două limbi străine sau mai mult, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Elevi Romania

Engleza este de departe cea mai populară limbă străină studiată în învățământul secundar (elevi cu vârstele cuprinse între 11-15 ani, în funcție de sistemul național de educație), fiind învățată de aproape 17 milioane de elevi (97,3%), urmată de franceză, cu cinci milioane de elevi (33,8%), germană, cu trei milioane de elevi (23,1%), și spaniolă, studiată de două milioane de elevi (13,6%).

În 2015, aproape toți copiii din învățământul secundar învățau cel puțin două limbi străine în Luxemburg (100%), Finlanda (98,4%), Italia (95,8%), Estonia (95,4%) și România (95,2%). În schimb, mai puțin de 10% dintre elevi învățau două sau mai multe limbi străine în Ungaria (6%) și Austria (8,8%).


În România, engleza este cea mai studiată limbă străină de 99,5% dintre elevii din învățământul secundar, urmată de franceză (83,6%).

Franceza este una dintre cele două limbi străine principale studiate de toți elevii din Luxemburg și este, de asemenea, principala limbă străină care se învață în Irlanda (60,4% dintre elevi) și Belgia (52,8% dintre elevi). În plus, franceza este a doua cea mai populară limbă străină studiată la nivel secundar în nouă state membre ale UE, cele mai mari procentaje fiind înregistrate în Cipru (89,2%), România (83,6%), Portugalia (66,6%), Italia (65,4%) și Olanda (55,6%).


Germana este studiată de toți elevii din Luxemburg și este a doua cea mai populară limbă străină studiată la nivel secundar în opt state membre ale UE, cele mai mari procente fiind înregistrate în Danemarca (73,6%), Polonia (69,2%) și Slovacia (53,6%).

Limba rusă — cea mai populară limbă străină din afara UE — este studiată la nivel secundar în țările baltice (Lituania — 66,2%, Estonia — 63,6% și Letonia — 59,7%) și Bulgaria (16,9%).