Educație
Un nou program de studii masterale la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Reprezentanții universităților Politehnica București, Valahia din Târgoviște și Universității Tehnice din Cluj-Napoca, s-au întâlnit cu reprezentanții ”Renault Technologie” România, pentru a pune bazele unui nou program de studii masteral.
Obiectul întâlnirii a fost organizarea în cele trei universități a unui program de masterat de Ingineria Sistemelor pentru Alternative de Mobilitate în Domeniul Ingineriei Electrice și Energetice. Întâlnirea a fost cea de-a treia în cadrul unui acord care a fost semnat la începutul anului și care prevede demararea programelor de masterat în cele trei universități pentru anul universitar 2017-2018. Necesitatea implementării acestui program de studii masterale este un răspuns la cererea tot mai mare pe piața forței de muncă.
” Vorbim de sisteme din ce în ce mai complexe integrând nu numai piese mecanice, electrice, electronice, dar și din ce în ce mai mult, software și conectivitate, cu schimburi importante de informații la distanță. Ciclurile de viața ale produselor pentru mobilitate devin din ce în ce mai scurte, nevoia de inovație crește implicând colaborări multi entități, iar pentru a le concepe, dezvolta și menține, va fi nevoie « mâine » de ingineri bine pregătiți. Pregătirea lor trebuie să înceapă « astăzi ». Ingineria Sistemelor aduce un răspuns la această problemă complexă, iar parteneriatul nostru pentru Programul de Master, printre altele, confirmă necesitatea actuală și deschide noi orizonturi de colaborare interuniversitară și cu mediul economic”, a subliniat domnul ing. Liviu Popescu, responsabil de relația cu mediul universitar al
”Renault Technologie” România.
Parteneriatul în colaborare cu mediul socio – economic vizează nu doar ”Renault Technologie” România, programele de masterat fiind deschise și altor parteneri pe plan național și internațional care pot susține derularea acestor programe prin burse acordate studenților, dotarea cu echipamente de laborator, stagii de practică și internship, suport în realizarea lucrărilor de disertație, etc. Platforma curriculară este încă deschisă pentru companiile din mediul socio-economic interesate într-un astfel de parteneriat.