monitorulcj.ro Menu
Educație

Părinţii vor camere video pe tot parcursul anului şcolar, nu doar la examene

Federaţia Naţională a Părinţilor susţine că, în sălile de clasă, camerele de supraveghere ar trebui să funcţioneze tot timpul anului şcolar, nu doar la examenele naţionale, astfel evitându-se actele de violenţă, dar sindicatele spun că poate apărea problema unui furt intelectual.

Părinţii vor camere video pe tot parcursul anului şcolar, nu doar la examene

Argumentele părinţilor

„La nivel de zonă urbană, în şcoli există aceste camere de supraveghere şi în interior şi la exterior. Sunt camere şi în sălile de curs şi acolo, din păcate, nu sunt puse în funcţiune. Am discutat această problemă şi cu liderii sindicatelor, astfel încât, atunci când primesc o sesizare de la părinţi, de la elevi pe diferite speţe cum ar fi actele de violenţă, să pot să aduc dovezi. Mi-este foarte greu să pot să mă duc cu o grămadă de cereri, la minister şi să încerc să demonstrez. Aceste înregistrări vor fi folosite doar când avem o situaţie punctuală. Iar o eventuală sesizare trebuie făcută în două-trei zile pentru să şcoala nu are posibilitatea de a stoca toate filmările din toate clasele unei şcoli”, a declarat, pentru Mediafax preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar (FNAP-IP), Iulian Cristache, potrivit Mediafayx.

Se pune problema furtului intelectual

Pe de altă parte, sindicaliştii pun problema unui posibil furt intelectual, precizând că este nevoie de acordul cadrului didactic şi al părinţilor pentru înregistrarea orelor.


„Înregistrarea într-o sală de clasă se poate face doar cu acceptul cadrului didactic şi cu buna ştiinţă a părinţilor pentru că discutăm, în mare măsură, despre copii minori. Se poate pune problema unui furt intelectual pentru că fiecare profesor are drept de proprietate faţă de ce face el la oră, la clasă. Are schiţa lui de lecţie, are strategia lui, care nu se poate pune la dispoziţia oricui. Profesorii nu sunt sclavi pe plantaţie şi se ia orice decizie fără a se ţine cont de poziţia lor. Este un sistem cu circuit închis, nu vine cineva, din afară, să monitorizeze ceea ce se întâmplă în clasă”, a explicat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Etichete: camere video elevi