Educație
Începe "bătaia" pe locurile din cămine. Aproape jumătate din studenții înscriși la universitățile din Cluj nu vor prinde loc
Taxele mici, de până în 200 de lei, dar şi viaţa studenţească trăită într-un alt ritm în cămine îi împing pe mulţi dintre studenţi să opteze pentru cazarea în internatele universităţilor din ţară. Deşi numărul locurilor a crescut în ultimii ani, aproape jumătate nu vor prinde loc.
Universităţile de stat din Cluj-Napoca oferă studenţilor peste 15.000 de locuri de cazare în cămine, la tarife cuprinse între 100 de lei şi 450 de lei, însă numărul cererilor depăşeşte 20.000.
Cea mai mare instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) pune la dispoziţia studenţilor 6.000 de locuri de cazare în 17 cămine, în camere cu 2, 3 sau 5 locuri. Reprezentanţii UBB au declarat că procesul de cazare începe în 29 septembrie şi se încheie în 1 octombrie, în condiţiile în care deschiderea anului universitar 2017-2018 va avea loc în data de 2 octombrie.
”Camerele au baie proprie, spaţii de gătit comune sau proprii în unele cămine, internet. Toate căminele au fost igienizate şi reabilitate în fiecare an, în timpul vacanţei de vară.
Tarifele în căminele UBB sunt cuprinse între 100 şi 220 de lei pe lună, în funcţie de gradul de confort - numărul de paturi, spaţii proprii sau comune.
La nivelul UBB au fost depuse aproximativ 9.000 de cereri de cazare.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) dispune de un număr de 4.926 locuri de cazare distribuite în cele două complexe studenţeşti, din Mărăşti (2 cămine) şi Observator (7 cămine), toate căminele UTCN fiind modernizate. ”În acest an a fost finalizat căminul II B din Campusul Mărăşti, care a reintrodus în circuit un număr de 944 de locuri de cazare, cu începere din noul an academic. Proiectul a fost în valoare de 4,7 milioane de lei, finanţat în întregime din veniturile proprii ale universităţii”, au spus reprezentanţii UTCN.
Studenţii care se cazează în Campusul din Observator au la dispoziţie camere cu două sau patru locuri, baie proprie în fiecare cameră, oficii pe fiecare palier dotate cu plite electrice, maşini de spălat pe fiecare palier, acces gratuit la internet, sistem de pază privat/ supraveghere video. Spaţiul exterior aferent celor două cămine din Complexul Mărăşti a fost modernizat cu teren de sport cu nocturnă şi gazon sintetic, precum şi spaţii verzii. Tarifele de cazare la UTCN au rămas nemodificate faţă de anii anteriori, astfel încât pentru camere de 4 persoane tariful este de 155 lei/lună/pat, iar pentru camere de 2 persoane, de 220 lei/lună/pat. Numărul de cereri de cazare înregistrate este în jur de 9.000.
Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Iuliu Haţieganu” beneficiază în anul universitar 2017-2018 de un număr de 2.500 de locuri de cazare în opt cămine. Tarifele de cazare sunt aceleaşi ca şi în anii anteriori, fiind cuprinse între 140 de lei pentru un loc în cameră cu patru paturi şi 450 de lei cameră single. La UMF au fost înregistrate 2.560 de cereri pentru cazare.
La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) au fost pregătite 1.434 de locuri de cazare în cinci cămine studenţeşti, toate având acces la internet. Tarifele de cazare practicate sunt cuprinse între 125 de lei locul în cameră cu 4 – 6 paturi, cu baie pe hol, şi 250 de lei în cameră cu două paturi, cu baie inclusă.
Vă reamintim că în urmă cu aproximativ două luni, mai mulţi angajaţi ai USAMV au fost trimişi în judecată pentru că au închiriat locurile din cămine pe perioada Untold, în interes pesonal.
Concret, un profesor de la USAMV şi mai mulţi administratori de cămin ai universităţii au fost trimişi în judecată de procurorii clujeni pentru delapidare şi fals în înscrisuri.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au finalizat la sfârşitul lunii iulie cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: Vasile Viorel Poruţiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare; Ioan Gheorghe Oroian sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracțiunea de delapidare; Alin Florin Avram, Claudiu Popa, Adina Ramona Grigorean şi Traian Marcel Grebenişan sub sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de delapidare.
În anul 2016, inculpatul Oroian Ioan Gheorghe avea calitatea de profesor universitar în cadrul USAMV Cluj-Napoca și îndeplinea funcția de președinte al Senatului aceleiași universități.
Cea mai mică dintre universităţile clujene, Universitatea de Arte şi Design (UAD) are disponibile un număr de 121 de locuri de cazare în două cămine, reabilitate termic, tarifele fiind cuprinse între 170 şi 220 de lei. ”Cererile de cazare au fost în număr de 210”, au menţionat reprezentanţii UAD.
Studenţii care nu reuşesc să obţină un loc de cazare sau nu le convin condiţiile oferite în cămine pot să îşi închirieze garsoniere sau apartamente în Cluj-Napoca. Chiriile sunt cuprinse, în funcţie de cartier sau de numărul de camere, între 140 de euro o garsonieră şi 500 de euro un apartament de două – trei camere.