monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevii ar putea fi obligați să poarte uniformă unică

Ministrul Educației susține proiectul de lege prin care toți școlarii să fie îmbrăcați la fel. Elevii sunt împotriva acestei idei, iar părinții își aduc aminte de perioada dinainte de 1989 când uniformele nu erau deloc trendy, ci obligație de la partid.

Din anul 1990, elevii nu mai sunt obligați să poarte uniforme în școli. În ultimii 20 de ani au fost destule încercări de reintroducere a ținutei obligatorii. Din anul 2011 acest subiect reapare în fiecare toamnă. An de an au fost depuse proiecte de legi care vizau fie obligația elevilor de a purta uniforme, fie însemne distinctive, așa cum a fost cazul în 2015. Acum, oficialii vor din nou introducerea unformei. Elevii sunt împotrivă.

„Legea limitează libertatea de exprimare și individualitatea elevilor. Pe lânga acest lucru, disciplinarea elevilor trebuie făcută prin educație, nu obligându-i să poarte uniforme. Înțelegem că în liceele militare uniformă este obligatorie, însa acest fapt este reglementat de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și de alte instituții cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securitații naționale, în baza Secțiunii a 9-a din Legea Educației Naționale 1/2011, privind învațământul militar preuniversitar" - susține președintele Consiliului Național al Elevilor, Ioana Băltarețu, citat de Digi24.ro.


Dacă în cele mai multe școli din Marea Britanie și Franța uniforma este obligatorie, în Polonia, de exemplu, a fost eliminată încă din anul 1988. În Germania și Elveția, elevii poartă mai mult echipamente sportive, ca să se diferențieze de ceilalți copii. În România, reintroducerea uniformei obligatorii nu este privită cu ochi buni nici de experții în parenting.

„Uniformele îi afectează pe copii dacă sunt purtate zilnic. Cred că le îngrădește personalitatea și exprimarea personalității lor. Unii sunt mai vulcanici, unii sunt mai în ton cu modă. Și îmi pare că moda și stilul de îmbrăcat este foarte important să îl respectăm la copii”, spune Otilia Mantelers, expert în parenting.


În plus, părinții care se declara împotriva uniformei se tem de reîntoarcereala regulile din comunism, care puneau accentul pe uniformizare.

„Uniforma atât de strictă nu îmi pare ok. Ar fi suficient să vii îmbrăcat cu ce tricou vrei tu pentru că asta înseamnă personalitatea ta și este îndeajuns un ecuson micuț în care să se vadă de la școală ești”, spune un elev.


Introducerea uniformei ar putea deveni obligatorie doar în condițiile în care costurile vor fi acoperite, integral, de autorități. Altfel, s-ar încalcă legea fundamentală, care prevede că învăţământul de stat este gratuit.