monitorulcj.ro Menu
Educație

Universităţile cer mai mulţi bani pentru finanţare în 2018

Reprezentanţii Consorțiului „Universitaria” cer creșterea finanțării învăţământului universitar pentru anul 2018.

Potrivit acestora, aceşti bani sunt necesari “acoperirii majorărilor, inclusiv a diferențelor rezultate în urma introducerii indemnizației pentru deținerea titlului științific de doctor, precum și alocarea de fonduri din bugetul MEN pentru plata sumelor datorate salariaților în baza sentințelor judecătorești”.

Ne vedem nevoiţi să constatăm că realitatea nu coincide cu aşteptările şi nevoile noastre de dezvoltare. Cerem explicit creşterea finanţării pentru anul 2018”, spun reprezentanţii Consorțiului „Universitaria”.


Reprezentanţii universităţilor din Consorţiu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București) au solicitat, în cadrul întâlnirii organizate în perioada 3-4 noiembrie 2017, la Buziaş, recalcularea alocărilor pe student echivalent unitar astfel încât acestea să reflecte creșterile salariale din ultima perioadă.

În plus, reprezentanții Consorțiului susţin distribuirea a 1% din finanțarea de bază a universităților pentru cercetarea universitară pe criterii competitive şi solicită implicarea reprezentanților Consorțiului în elaborarea metodologiei de finanțare, având în vedere contribuția universităților din Consorțiu la producția științifică a României.


“Considerăm că orice discuţie referitoare la o nouă lege a educaţiei nu poate fi legitimă fără implicarea reprezentanţilor universităţilor membre ale Consorţiului – universităţi româneşti clasate pe primele poziţii în ierarhizările internaţionale”, mai susţin aceştia.

“Reprezentanții Consorțiului au sesizat existenţa unor incidente în derularea ultimelor competiții în domeniul cercetării: criterii de evaluare interpretabile, renunțarea la evaluatorii internaționali, precum și alte insuficiențe procedurale şi au solicitat publicarea datelor în baza cărora Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior propune finanțarea suplimentară și cea de bază”, se arată într-un comunicat de presă al UBB.


Reprezentanţii „Universitaria” aduc în discuţie şi o serie de măsuri:

  - Modificarea listei de specializări inteligente, listă în care arbitrariul este evident prin neincluderea unor întregi domenii de doctorat (de exemplu, domeniile umaniste)


 - Identificarea unor soluţii legislative pentru creşterea relevanţei calificărilor masterale pe piaţa muncii

 - Constituirea unui fond special destinat acoperirii cheltuielilor necesare pentru desfăşurarea activităţii conform standardelor impuse prin legea privind apărarea împotriva incendiilor sau prorogarea termenului pentru a evita situaţia închiderii a peste 80% dintre căminele studenţeşti din România