monitorulcj.ro Menu
Educație

Școala ALTFEL la Liceul Tehnologic „Alexandru Borza“ Cluj-Napoca (P)

În perioada 20.11.- 24.11.2017 s-au desfășurat, la Liceul Tehnologic „Alexandru Borza“ Cluj-Napoca, activitățile incluse în programul - devenit tradițional - Școala Altfel.

Titlul proiectului a surprins esența celor întâmplate:

Împreună în diversitate și multidisciplinaritate”(proiect coordonat de director prof. Ioana Margareta Răduț și director adjunct prof. Cornelia Mestecan).


Aceste cinci zile au stat sub semnul unei notabile bune dispoziții, elevii au luat parte la activități interesante: activități ce vizează dezvoltarea gustului pentru lectură, activități sportive, simulare Firmă de Exercițiu, vizite ghidate la Grădina Botanică sau la Parcul Național Etnografic „Romulus Vuia“ – Muzeul Satului din Hoia, vizită la Unitatea Militară din Florești, chimie distractivă și, nu în ultimul rând, activitatea Bunătăți din „Cămara Bunicii“ din cadrul proiectului mondial Eco-Școala, activitate unde au participat, ca membri în juriu, doi reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj: dna Inspector pentru Educație Permanentă și Activități Extrașcolare prof. Amalia Ramona Gurzău și dl. Inspector General Adjunct Zoltán Török-Gyurkó.

Plăcutul atipic al activităților a fost completat de evadarea din spațiul strict didactic prin intermediul unor musafiri de seamă, musafiri care i-au încântat cu adevărat pe elevi.


Proiectul regional ”EU-Europeanul de Azi sau Noi-Cititorii” (coordonat de prof. Torge Nadia) a adus în fața elevilor patru scriitori: Iulia Iacob, Iulian Coțofană, Vivi Moise și Victor Constantin Măruțoiu; un alpinist ce a cucerit vârful Mont Blanc – Lucian Dodea – fost elev al acestui liceu; actrița Elena Ivanca și cantautorul de succes Emeric Imre – și el fost elev al acestei școli.

Activitatea „Cămara Bunicii“ i-a mobilizat pe toți elevii școlii, aceștia demonstrând că tradiția, bunul gust și educația pentru a mânca sănătos sunt niște realități. Activitatea a fost coordonată de d-nele profesoare Rodica Farmaciuc și Narcisa Boilă. La acestă activitate au participat invitați din mai multe domenii: d-na arhitectă Dora Popovici, dl. manager de departament Zoltan Vass și dl. manager de raion Mircea Mureșan, reprezentanți al unui hipermarket important din Cluj-Napoca, d-na șef serviciu Emilia Lumei de la Inspecția Muncii, d-na Teodorescu Alexandra de la AJPIS Cluj.