monitorulcj.ro Menu
Educație

Profesori de la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu caută împreună cu colegi din alte școli europene soluții pentru învățământul tehnic (P)

În perioada septembrie 2017- martie 2019 Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu este partener în proiectul European Erasmus + “ Networking of schools as a way towards a common solution to support pupils in education"

În cadrul acestui proiect, pe durata a cinci zile, în perioada 04.12.2017-08.12.2017 a avut loc prima activitate transnațională de învățare pentru profesori (Short term staff-training event) găzduită de Stredna odborna skola, Povazska Bystrica, Slovacia, la care au participat 3 profesori și un psiholog din școala noastră.

Scopul reuniunii a fost schimbul de idei, experiențe, bune practici privind reducerea părăsirii timpuri a școlii, creșterea atractivității învățământului profesional și tehnic, implementarea și dezvoltarea învățământului dual, promovarea ofertei educaționale.


Activitățile au fost structurate pe patru module: Modulul I: Cunoaşterea strategiei naţionale şi regionale din Slovacia privind creşterea atractivităţii învăţământului profesional şi tehnic, Modulul II: Metode de promovare a ofertei educaţionale, Modulul III: Prezentarea de noi abordări didactice în scopul reducerii abandonului şcolar şi finalizării studiilor, Modulul IV: Modalităţi de abordare integrată a abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii.

Următoarea activitate de învățare va avea loc în luna martie în Italia.