monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevii de 10 ai Clujului: “Sunt o grămadă de tineri inteligenți, însă sistemul actual de învățământ este la pământ”

13 elevii clujeni au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională 2018.

Alex Matei Ignat de la Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” din Cluj-Napoca consideră că subiectele la Evaluarea Națională nu au fost grele, iar media 10 obținută la acest examen reprezintă multă muncă.

“Consider că subiectele nu au fost atât de grele să se facă scandal din partea unor elevi, mai ales la matematică. Consider că trebuie măcar un subpunct mai greu pentru a se face departajarea între elevii mai slabi și cei mai buni. La simulare au fost chiar mai grele și s-a zis că se va da pe același nivel, dar au dat chiar mai ușor la ambele materii. Pentru mine a fost ceva ce mi-am dorit, am muncit mult acești patru ani și mă bucur că am reușit să mă ridic la acest nivel și în simulări și în examen. Mai departe, aș dori să evoluez cu informatica, sperând să se mențină la același nivel la care a fost acum 2-3 ani mai ales în Cluj. Dacă nu, probabil voi alege medicina, dar orice aș alege știu că mă voi descurca și într-un final voi ajunge unde îmi doresc prin munca depusă”, spune Alex pentru Monitorul de Cluj.


Alex va urma cursurile Liceului Avram Iancu și pe viitor ar dori să studieze medicina în străinătate.

“Toată familia ar dori să rămân în țară, dar probabil voi merge în străinătate, cred că voi evolua mai bine în medicină în altă parte. Dar momentan voi vedea ce se întâmplă mai departe, nu pot să-mi creez viitorul și alegerile de pe acum. Sper doar să mă mențin la acest nivel și mai departe.  Voi urma cursurile liceului Avram Iancu din Cluj-Napoca, consider că este un liceu bun pe partea de mate-info, mi-a fost recomandat și de profesoara mea de matematică și cred că este cea mai bună alegere”, mai spune Alex.


Cât despre actualul sistem de învățământ, elevul de 10 al Clujului consideră că “România este o țară cu potențial mare, sunt o grămadă de tineri extrem de inteligenți, însă sistemul actual de învățământ este la pământ”.

„Copiii nu sunt motivați deloc. Am fost la multe olimpiade și concursuri naționale și pe lângă faptul că este nevoie de o grămadă de muncă să ajungi acolo, nu primești nimic în afară de o diplomă care nu te ajută cu nimic. Se irosesc o mulțime de bani pe alte lucruri când ar trebui premiate măcar mințile strălucite din România. Aceste examene (n.red. evaluare națională) le consider utile. Ce nu consider util este modul în care se predă și cum după cei patru ani în care ai muncit pentru acest examen, la liceu nu vei folosi mai nimic din ce ai studiat până acum. Plus sunt o grămadă de lucruri inutile care trebuie învățate și doar încurcă copiii. Aici este de vină ministerul și programa de învățământ prost organizată. Ar trebui investit mai mult în școli și în tot ce e legat de învățământ, deoarece țara nu acordă prioritate aici, acesta poate fi un mare motiv pentru care tot mai multe minți strălucite merg în străinătate unde sunt susținuți și sponsorizați”, a mai spus tânărul.


Miruna Sandea de la Şcoala Gimnazială “Ioan Bob” din Cluj-Napoca spune că nu se aștepta să obțină numai note de 10.

“Subiectele de examen nu mi s-au părut nici foarte grele, dar nici foarte ușoare, ci de nivel mediu. Sincer nu mă așteptam la aceste note, dar sunt bucuroasă că le-am obținut și nimic mai mult. În viitor, îmi doresc să realizez lucruri cât mai mari, să fac o schimbare, însă nu mi-am ales încă drumul”, spune eleva.


“Din punctul meu de vedere, aceste examene sunt utile deoarece cred că trebuie făcută o departajare între elevi la un moment dat. Este mult mai simplu atât pentru profesori, cât și pentru elevi, să se lucreze cu o clasă de aproximativ același nivel. Însă, cred că ar putea să fie structurate puțin diferit, astfel încât să se pună accentul pe modul de gândire, nu pe memorarea unor scheme, modalități de rezolvare. Sistemul de învățământ din România ar putea să fie mai actualizat și să se insiste mai mult pe individualizarea fiecărui elev. Însă știu și că are mult părți pozitive”, consideră tânăra.

Aceştia sunt elevii care au reuşit să obţină media 10 la Evaluare Naţională 2018


Carina Maria Albu - Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” Cluj-Napoca

Ştefan Bia - Şcoala Gimnazială “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Mara Crişan - Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca

Alex Matei Ignat - Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Cluj-Napoca

Miruna Koşa - Liceul Teoretic “Elf” Cluj-Napoca

Alexia Cosmina Neag - Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca

Maria Elena Niculae -  Liceul Teoretic “Elf” Cluj-Napoca

Cătălina Antonia Petruş – Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca

Alexandra Pop - Şcoala Gimnazială Aghireşu-Fabrici, comuna Aghireş

Miruna Elena Popa -  Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca

Rebeca Ioana Rus - Liceul Teoretic “Petru Maior” Gherla

Miruna Sandea - Şcoala Gimnazială “Ioan Bob” Cluj-Napoca

Bianca Susa – Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca