monitorulcj.ro Menu
Educație

Boc promite încă 320 de noi locuri în creşele din Cluj-Napoca. Peste doi ani

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că alte 320 de noi locuri în creşele din Cluj-Napoca vor fi date în folosinţă până în 2020. Astăzi de la ora 17.00 are loc la Primărie o dezbatere publică pe marginea noului regulament de înscriere a copiilor în creșele din oraş.

“În acest moment există 1142 de locuri în creşele din municipiul Cluj-Napoca şi doar din 2016 încoace pot spune că am dat efectiv în funcţiune 265 de locuri în creşe. Constant, Primăria a avut şi are ca preocupare crearea de noi locuri în creşe. Să nu spuneţi că sunt doar poveşti. De exemplu, creşa «Vrăjitorul din Oz» de pe strada Episcop Nicolae Ivan, 120 de locuri, creşa «Motanul încălţat» de pe strada Pasteur, 15 locuri, creşa «Scufiţa Roşie» de pe strada Detunata, 40 de locuri. Acum, în luna octombrie vor mai fi finalizate 80 de locuri pe strada Donath şi mai sunt două creşe în construcţie cu termen de finalizare 2020, 120 de locuri pe Grigore Alexandrescu şi 120 de locuri pe Meziad. Gândiţi-vă că noi am pierdut totuşi 28 de milioane de euro de la bugetul local prin rectificarea bugetară. Avem o modificare de regulament, facem și dezbatere publică, după care va fi o ședință de Consiliu Local ce va vota acest regulament”, a declarat Emil Boc, miercuri dimineaţă la un post de radio.

Înscrierea la creşă a devenit loteria la care joacă mii de părinţi, an de an. Nemulțumite de faptul că părinți din Florești sau Apahida își fac flotant pe Cluj ocupând astfel locurile în creșe, mămicile i-au cer primarului Emil Boc schimbarea criteriilor de admitere în aceste instituții.


"În municipiul Cluj-Napoca numărul solicitărilor de înscriere la creșă este mult mai mare decât numărul locurilor libere. În anul 2018, au fost disponibile 570 de locuri și s-au depus 1475 de dosare de înscriere. Având în vedere faptul că actualul proces de înscriere, repartizare și departajare nu mai corespunde nevoilor actuale, a apărut necesitatea elaborării și implementării unui regulament care să prevadă detaliat modul de desfășurare a întregului proces de înscriere", transmit reprezentanții municipalității.

Potrivit noului regulament, în ceea ce privește familia biparentală, fiecărui părinte care are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 5 puncte, iar fiecărui părinte care are o viză de reședință în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 2 puncte. În privința familii monoparentale, părintelui unic care are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 10 puncte, iar celui cu viză de reședință în Cluj-Napoca i se va aloca 4 puncte.


La punctaje egale se introduc criterii de departajare, după cum urmează:

după domiciliul părinților în Cluj-Napoca – departajarea se face în funcție de domiciliul părinților, respectiv au prioritate la repartizare copiii care au ambii părinți cu domiciliul în Cluj-Napoca


după data reluării activității – departajarea se face în funcție de ordinea cronologică a reluării activității părintelui care a beneficiat de concendiu de îngrijire copil

Mai multe mămici au protestat și au venit în ședințe de Consiliu Local, alături de copii, unde i-au cerut primarului Emil Boc schimbarea regulamentului de admitere în creșe, nemulțumiți de faptul că părinții din Florești ocupă locurile la creșele din Cluj-Napoca.


Din toamnă, peste 900 de copii vor rămâne pe dinafară din cauză că nu mai sunt locuri în creșe.

Primarul Emil Boc a propus o soluție de compromis: vrea să le dea bani părinților ca să își înscrie copiii la creșe private. În total, ar urma să aloce 3,5 milioane lei din bugetul local pentru această facilitate. Primarul consideră că cei 3,5 milioane lei nu sunt o povară atât de mare pentru bugetul local.


“Subvenția aceasta nu este atât de costistitoare încât un oraș cum este Cluj să nu își permit să găsească o soluție temporară. Am posibilitatea să ofer o anumită sumă de bani rațională și rezonabilă, care să acopere un anumit număr de oameni ca să trecem peste această situație delicată. Vom face un colectiv de lucru luni dimineața care se va ocupa de acest demers. Perioada aceasta de vară va putea fi folosită pentru pregătirea proiectului de hotărâre referitor la subvenție. Putem să oferim pentru 800 de copii o subvenție de 400 lei/lună. Pentru 11 luni ar fi 3,5 milioane lei, deci undeva la 800.000 euro, deci pot să spun că cu eforturi grele pot să fac rost din buget de acești bani. Din septembrie putem să acordăm această subvenție”, spunea primarul în luna iunie.