monitorulcj.ro Menu
Educație

Peste 2.000 de absolvenţi de liceu înscrişi în primele 3 zile ale sesiunii de toamnă a Admiterii la UBB

Peste 2.000 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru cursurile la zi și la distanță în primele 3 zile ale celei de-a doua sesiuni de Admitere organizate de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca pentru anul universitar 2018-2019.

Numărul candidaţilor este mai mare decât cel înregistrat în cadrul aceleiaşi perioade a anului trecut, când au fost depuse sub 1.800 de dosare pentru locurile existente la nivel licenţă (zi şi învăţământ la distanţă).

Cele mai căutate facultăți au fost, în primele 3 zile de înscriere, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, unde s-au înscris 446 de absolvenţi de liceu, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, unde au fost depuse 423 de dosare pentru studiile de licenţă cu frecvenţă şi învăţământ la distanţă, Facultatea de Geografie, care a avut 161 de candidaţi, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării – cu peste 200 de dosare înregistrate, respectiv Facultatea de Litere, cu 110 candidaţi.


La nivel master, în primele 3 zile ale sesiunii de toamnă a Admiterii la UBB au fost depuse 664 de dosare, cele mai căutate facultăţi fiind Facultatea de Drept, cu 149 de candidaţi, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - cu 116 dosare depuse, respectiv Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, pentru care au optat 112 candidaţi.

Absolvenţii de liceu, dar şi cei de facultate care doresc să îşi continue studiile la Universitatea Babeş-Bolyai au la dispoziție 244 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv 222 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).