monitorulcj.ro Menu
Educație

Simulare la matematică pentru clasele a VII-a și a VIII-a. Întrebările grilă și-au făcut apariția în cerințele de examen

Subiecte grilă la simularea la Matematică susținută astăzi de elevii de clasele a VII-a. După ce a anunțat că va pilota minimum 30% subiecte grilă în simularea de Matematică anul acesta, Ministerul Educației a introdus grilele în cerințele pe care elevii le-au avut astăzi de rezolvat.

Cu toate că atât elevii cât și profesorii au avertizat că introducerea testelor grilă la evaluarea națională va atrage după sine o rată de promovare artificial crescută.

Subiectele pentru clasa a VII-a

Elevii de clasa a VII-a au avut la dispoziție 2 ore pentru a rezolva subiectele de la simularea examenului de Matematică, iar prima parte, în care au fost introduse întrebările grilă, au fost cele mai accesibile pentru copii.


„A fost un subiect de nivel mediu, puteau să îl rezolve și copiii care aveau dificultăți de învățare. Puteau să se descurce la prima parte, la subiectul grilă. La subiectul al doilea nu cred că s-ar fi descurcat fiind nivel mediu. La geometrie ultimele subpuncte au fost mai delicate”, a spus Laura Ungurean, profesor de matematică și directorul Școlii „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Subiectele pentru clasa a VIII-a

Subiectele de la simularea examenului de Matematică pe care elevii de clasa a VIII-a au susținut-o în această dimineață, pentru a se pregăti pentru evaluarea națională, au fost similare subiectelor de la examenele de până acum.


„Subiectul unu a fost tot ușor, cel de-al doilea nivel mediu spre dificil erau niște calcule la care trebuiau să fie foarte atenți. La geometrie 50% din el a fost subiect mediu, iar celălalt mediu spre dificil. Eu spun că au fost subiecte bune de testare. Elevii trebuie să se confrunte cu subiecte care să nu aibă nivel de dificultate scăzut, că asta nu-i motivează spre învățare, dimpotrivă”, a adăugat Laura Ungurean.

„Părerea mea este că subiectul a fost puțin peste mediu, dar asta nu înseamnă că nu se putea lua de trecere. Se putea lua, dar pentru copiii buni, muncitori, care investesc timp pentru note bune de 9 și 10, trebuia și puțină sclipire. La partea a doua ar fi putut întâmpina dificultăți și  bineînțeles, la subpunctele b și c de la ultimele două probleme de la subiectul al treilea”, a explicat Alina Teodorescu, profesoară de matematică la Școala „Octavian Goga” din Cluj-Napoca.


Elevi sancționați pentru că au copiat

La simularea primei probe de evaluare națională, simularea la Limba și literatura română, în București, doi elevi de clasa a VII-a au fost eliminați de la simulare pentru că au încercat să copieze. Din fericire, în județul Cluj nu au fost probleme de acest gen.

„Nu am avut nici la proba de limba română nici la proba de matematică eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Am avut doar absenție, dar asta este o altă chestiune”, au transmis reprezentanții IȘJ Cluj.


Potrivit calendarului de simulare 2019, miercuri va fi susținută simularea la Limba și literatura maternă, iar rezultatele de la simularea evaluării naționale 2019 vor fi anunțate pe 22 martie 2019.

 

Etichete: matematica