monitorulcj.ro Menu
Educație

Boc pune presiune pe primarii din Florești și Apahida. “Nu așteptați să rezolve Clujul toate problemele”

Înscrierea la creşă a devenit loteria la care joacă mii de părinţi, an de an. Chiar dacă regulamentul pentru creșe s-a schimbat, părinții din Florești sau Apahida continuă să își aducă copiii la creșele din Cluj-Napoca. Emil Boc le-a transmis primarilor din Florești, Apahida sau Gilău să construiască creșe, grădinițe și școli.

“Vorbim de Apahida, Florești, Gilău, dacă acolo nu se construiesc creșe, școli, grădinițe...nu așteptați să rezolve Clujul toate problemele. Că nu le va putea rezolva, inevitabil. Soluțiile trebuie să fie în comunitate, cât mai aproape de cetățean. De aceea, cartierul Sopor, pe care îl facem acum, pentru prima dată în România după un master plan de ultimă generație, va avea creșă, școală, grădiniță, toate aceste facilități de bază. Dacă în continuare va fi această migrație pentru creșe, grădinițe, școală de la zona metropolitană în Cluj-Napoca, nu vom rezolva problema. Din nefericire, nu am niciun fel de jurisdicție asupra comunelor din preajmă, dar împreună cu primarii din zonele respective putem sta la masă și să gândim o politică educațională. Astăzi e Floreștiul, mâine va fi Gilăul. Clujul așa merge. Astăzi este Apahida, dar va merge mai departe. Va fi Feleacu”, a comentat Boc în ședința de Consiliu Local de marți.

În noul regulament de înscriere la creșe există o departajare după vechimea domiciliului părinţilor în municipiului Cluj-Napoca: cu cât este mai lungă perioadă în care părinţii locuiesc în Cluj, cu atât punctajul este mai mare.


 “După cum știți, în fiecare an avem bani în buget pentru creșe noi. Clujul tot construiește de ani buni creșe, dar nu știm ce se întâmplă în preajma noastră. Creșele sunt responsabilitatea noastră directă și ați văzut că în fiecare an se construiesc creșe. Dacă noi nu am fi finanțat costul pe elev, jumătate din școli s-ar închide. Din banii care vin de la Guvern pe costul per elev ar trebui să se închidă jumătate din școlile din Cluj”, a mai spus Boc.

Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, în anul 2018, au fost disponibile 570 de locuri la creşă și s-au depus 1475 de dosare de înscriere. Din toamnă, peste 900 de copii au rămas pe dinafară din cauză că nu mai sunt locuri în creșe.


Boc spune că alte 320 de noi locuri în creşele din Cluj-Napoca vor fi date în folosinţă până în 2020.

“Vor mai fi finalizate 80 de locuri pe strada Donath şi mai sunt două creşe în construcţie cu termen de finalizare 2020, 120 de locuri pe Grigore Alexandrescu şi 120 de locuri pe Meziad”, a mai precizat edilul.


Potrivit noului regulament, în ceea ce privește familia biparentală, fiecărui părinte care are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 5 puncte, iar fiecărui părinte care are o viză de reședință în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 2 puncte. În privința familii monoparentale, părintelui unic care are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 10 puncte, iar celui cu viză de reședință în Cluj-Napoca i se va aloca 4 puncte.

În ceea ce privește criteriile de departajare pentru locurile la creșe, viceprimarul a declarat că nu este descriminatoriu criteriul prin care clujenii cu vechime au prioritate.


„Nu este discriminatoriu. Mi se pare normal ca cei care au o anumită vechime în oraș să beneficieze de niște lucruri suplimentare față de cei care sunt veniți de șase luni sau de două săptămâni”, a spus Tarcea.