monitorulcj.ro Menu
Educație

Două școli clujene, premiate la Parlament. S-au ales cu certificatul „Școală Europeană”

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a premiat, marţi, la Palatul Parlamentului, cele 87 de unităţi de învăţământ preuniversitar câştigătoare ale celei de-a XVI-a ediţii a Competiţiei Naţionale „Şcoală Europeană”.

Competiţia „Şcoala europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în proiecte şi programe europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Această competiţie constă în evaluarea calităţii şi coerenţei manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte şi programe le au asupra şcolii şi asupra comunităţii din care aceasta face parte.

„Ajunsă la cea de-a 16-a ediţie, competiţia naţională «Şcoala europeană» a devenit din ce în ce mai atractivă pentru unităţile de învăţământ din România, atât de stat, cât şi particulare. Acest lucru este dovedit prin numărul mare de dosare de candidatură depuse în vederea evaluării. Anul acesta au fost depuse 136 de dosare de candidatură”, a afirmat secretarul de stat în MEN Ionel Florian Lixandru, la festivitatea de premiere, precizând că, în acest an, a crescut numărul de şcoli câştigătoare, de la 65 la 87.


Printre cele 87 de școli premiate s-au numărat și două instituții clujene: Școala Gimnazială Viișoara (160 de puncte), respectiv Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca (141 de puncte). Fiecare școală a primit certificatul „Şcoală Europeană 2019”, dar şi un premiu în valoare de 5.000 lei care va fi utilizat pentru dotarea unităților.