monitorulcj.ro Menu
Educație

EVALUAREA NAŢIONALĂ. Peste 4.400 de elevi din Cluj s-au înscris pentru a susţine examenul

Peste 4.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Cluj s-au înscris pentru susţinerea Evaluării Naţionale - sesiunea 2019. Prima probă, cea la Limba şi literatura română, începe marţi.

La nivel naţional, la Evaluarea Naţională (EN VIII), din acest an, s-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

“În judeţul Cluj, Evaluarea Naţională se va desfăşura în 72 de centre de examen şi două centre zonale de evaluare unde sunt înscrişi 4.406 elevi. Până în acest moment, sunt 23 de cazuri speciale (examen în spital, la domiciliu, prelungirea termenului de susţinere a examenului cu o oră). În organizarea examenului sunt antrenate aproximativ 1.500 cadre didactice”, transmite Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.


În perioada 18-29 iunie se va desfăşura Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a după următorul grafic:

18 iunie – limba şi literatură română – proba scrisă
20 iunie – matematică – proba scrisă
21 iunie – limba şi literatura maternă – proba scrisă
25 iunie – afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 12.00)
25 iunie – depunerea contestaţiilor (între ora 14.00 şi 16.00)
26-28 iunie – soluţionarea contestaţiilor
29 iunie – afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor


„Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică”, arată Ministerul Educaţiei.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).


Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.