monitorulcj.ro Menu
Educație

Trei școli din Cluj, la faza națională a unui concurs pentru proiecte din „Școala Altfel”

Școlile „Octavian Goga”, „Avram Iancu” și Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca au ajuns cu câte un proiect din cadrul „Școala Altfel” la etapa națională a competiției „O activitate de succes în Școala altfel”.

Competiția este organizată de Ministerul Educației Naționale și sute de școli din întreaga țară s-au înscris. În etapa finală au ajuns și trei instituții de învățământ din Cluj-Napoca.

Excursia, șansa de a intra în contact cu diverse meserii

Școala Gimnazială „Octavian Goga” a participat cu proiectul „Excursia școlară de azi, muză în alegerea meseriei de mâine”.


„Prin această activitate s-a urmărit cultivarea și promovarea unei atitudini de solidaritate și respect faţă de culturile altor popoare, față de propriile valori și înzestrarea elevului cu abilități și cunoștințe necesare realizării unui management eficient al propriei carierei pentru că excursia, ca și activitate extracurriculară, oferă o serie de oportunități, ajută în dezvoltarea personală și a carierei și contribuie la dezvoltarea competențelor necesare unor meserii întâlnite pe parcursul a ceea ce s-a vizitat. Aplicarea unei excursii școlare de succes înseamnă parcurgerea următoarelor etape: planificare, organizare, desfășurare, valorificare și evaluare. Activitatea a avut ca punct de pornire o planificare minuțioasă: fixarea datei, a traseului, stabilirea sarcinilor și a responsabilităților, procurarea mijloacelor și a materialelor”, au transmis profesorii care au organizat activitatea.

Astfel, în cadrul acestei activități, elevii școlii au avut șansa să viziteze Muzeul de Științele Naturii din Viena, Fabrica de ciocolată Schokoladen Manufaktur din Riegesburg, Minimundus din Klagenfurt, Muzeul Armurilor din Graz.


Elevii au avut șansa să intre în contact direct cu diverse meserii mai puțin cunoscute, cum ar fi degustătorul de ciocolată.

Ajutorarea aproapelui, învățată de elevi

Școala Gimnazială „Avram Iancu” a participat cu proiectul „S.O.S. E nevoie de ajutor”, prin care elevii au fost ajutați să își cultive atitudinea pro-socială de întrajutorare a aproapelui prin tehnici medicale de prim ajutor.


 

„Pe durata unei excursii şcolare de trei zile la Centrul Naţional de Pregătire a Crucii Roşii, un număr de 42 de elevi ai școlii şi-au consolidat cunoştinţele de intervenţii în situaţii de urgenţă, au deprins metode de implicare în probleme sociale corelate cu acţiunile de prim ajutor şi au simulat un exerciţiu de alarmare şi acţiune la un apel de urgenţă pentru un grup de răniţi. Pe lângă acestea, nedespărţite de excursiile şcolare sunt activităţile de consolidare a grupului şi relaxare cum este nelipsitul foc de tabără, sursă permanentă de amintiri frumoase pentru participați”, au transmis cadele didactice implicate în proiect.


Arhitectura pentru cei mici

Liceul Teoretic „Lucian Blaga” au participat cu proiectul „De-a arhitectura în școala mea – Orașul viu și arhitecții mediului construit”.

Prin acest proiect, elevii au avut șansa să intre în contact cu ceea ce înseamnă arhitectura și designul.


„Este programul educațional care dă posibilitatea elevilor să descopere şi să îşi dezvolte un mod de gândire şi abordare a problemelor specific arhitecţilor şi designer-ilor („design thinking”) prin realizarea de propuneri prin care să îmbunătăţească sau să reimagineze şcoala lor, fiind implicaţi astfel într-un proces de învăţare activă, în care îşi folosesc simţul practic şi creativitatea. Este o abordare a învăţării prin proiect aplicată pe un exemplu concret pe care ei îl cunosc şi utilizează, şcoala”, au transmis profesorii de la Liceul „Lucian Blaga”.

Proiectele vor fi evaluate de o comisie specială, iar opinia lor va conta în proporție de 80%. Restul de 20% din nota finală va fi alcătuită din voturi. Proiectele pot fi votat pe site-ul Ministerului Educației Naționale.