monitorulcj.ro Menu
Educație

UBB, în continuare printre cele mai bune universități

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este prezentă din nou în clasamentele internaționale reprezentative ale instituțiilor de învățământ superior, situându-se, alături de Universitatea din Bucureşti, în intervalul 801-1000 în clasamentul QS.

Conform datelor publicate la finalul acestei săptămâni, UBB este una dintre cele două instituții de învățământ superior din România care au fost incluse în clasamentul internaţional QS al universităților, clasament care utilizează atât indicatori educaţionali, cât şi indicatori de cercetare și de relație cu societatea (inclusiv perspectiva angajatorilor). Mai exact, QS Ranking 2020 a fost realizat ținându-se cont de indicatori, precum: reputația academică, reputația universităților la nivelul angajatorilor, raportul dintre numărul de studenți dintr-o universitate și numărul de cadre didactice, perspectiva internațională privind studenții și cadrele didactice, productivitatea activității de cercetare bazată pe lucrările publicate de cadrele didactice, impactul web și citările.
    Prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David, declară: „Am văzut multe comentarii legate de poziționarea universităților românești în rankingurile internaționale. Mă bucură interesul față de rankinguri, deoarece este un semn că începem să înțelegem în sfârșit rolul lor major la nivel academic și social. Dar acest demers este o știință în sine, pe care dacă nu o înțelegi bine ajungi la erori de interpretare. De aceea, pentru a elimina confuzii și a-i ajuta pe cei interesați să înțeleagă unele lucruri esențiale, iată unele puncte de referință. Poziționarea unei universități în rankingul QS este dată de scorul absolut al acesteia raportat la scorul celorlalte universități, de numărul universităților prezente în ranking (mai ales pe același rang/aceeași poziție) și de modul de stabilire a rangurilor și a numărului lor (ex. punctual/mărimea intervalelor). În aceste condiții, simplu spus, performanța unei universități este dată cel mai precis de procentul de universități care se află înaintea sa în ranking, din totalul universităților incluse în ranking (analiza percentilelor). Simplificând și mai mult lucrurile, a fi pe poziția 10 din 10 universități, nu e mai bine decât a fi pe poziția 12 din 20 de universități! Înțelegând aceste lucruri, spre exemplu, în principiu, performanța absolută a UBB a crescut de-a lungul ultimilor ani, iar cea relativă a atins din nou un maxim în acest an, încadrându-ne astfel în primele 74.9% dintre universitățile incluse în rankingul QS (asta în timp ce în 2014 spre exemplu, deși ocupa rangul 701+, UBB era doar între primele 81,9% dintre universitățile incluse în ranking): altfel spus, în percentile, UBB a făcut în acest caz un salt în rankingul QS din quartila 4 în quartila 3. În condiţiile în care la nivel internaţional există aproximativ 26.000 de universități, rezultatul din acest an poziţionează UBB în primele 4% universităţi ale lumii, ceea ce, ținând cont de subfinanțare și de legislația nesuportivă, este aproape de maximum pe care îl putem obține cu resursele actuale.”
    Dacă în acest an România are doar două universități incluse în QS Ranking 2020, în anii trecuți aveam patru sau chiar cinci. În legătură cu acest lucru, prorectorul Daniel David subliniază: „Faptul că alte universități ale lumii au crescut mai repede și mai mult decât universitățile românești, scoțându-le pe acestea din urmă din rankinguri, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru guvernanți. Aceștia trebuie să demareze urgent un model de susținere a excelenței academice în marile universități din centrele academice tradiționale – după modelul altor țări europene -, pentru a le asigura dezvoltarea unui profil world-class, altfel țara rămâne necompetitivă (o colonie academică/științific-tehnologică și/sau un jucător periferic în această arie), iar într-o societate bazată pe cunoaștere acest lucru are apoi un impact negativ asupra calității vieții oamenilor”.
    În sistemul QS, UBB este singura universitate din România care în 2019 a obținut statutul de universitate internațională de excelență în predare/cercetare (QS****), iar în clasamentul QS pe arii geografice EECA (Emerging Europe and Central Asia) UBB este prima din România (pe poziția 34 din 301 de universități din această zonă).

 

Etichete: top ubb universitati