monitorulcj.ro Menu
Educație

UBB, din nou pe primul loc între universitățile românești din Times Higher Education

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a fost inclusă în intervalul 801-1000 la nivel mondial, fiind prima dintre universităţile româneşti prezente în clasamentul Times Higher Education 2020 (THE) al instituţiilor de învăţământ superior de la nivel mondial dat publicităţii în seara zilei de miercuri, 11 septembrie 2019.

Doar 1.396 dintre cele aproximativ 27.000-30.000 de universități ale lumii au fost incluse în Times Higher Education 2020/THE, unul dintre cele mai importante clasamente internaţionale ale universităţilor.

„În ultimele trei clasamente THE (2018/2019/2020), UBB a crescut constant la cercetare (publicații/citări/internaționalizare) și la relația cu societatea (transfer/venituri din industrie). Din păcate, am scăzut la componenta de teaching din cauza (1) subfinanțării (care nu ne permite să avem un raport cât mai bun în aceste clasamente între numărul de profesori și studenți care doresc să studieze la UBB și un buget decent per personal academic pentru activități universitare), (2) a tăierii locurilor la nivel de studii doctorale (care a vizat recent marile universități din centrele academice tradiționale) și (3) a politicilor publice naționale dezastruoase (ex. interzicerea evaluatorilor externi; minimizarea bunelor practici internaționale etc.) cu ecou internațional, care s-au reflectat apoi în evaluarea internațională a reputației universităților românești. Va trebui să rezolvăm la nivel național acest dezavantaj competitiv, cu miniștrii responsabili. Deoarece componenta didactică este însă prima misiune a unei universități, noi am creat în premieră la UBB un Consiliu Didactic, de la care așteptăm propuneri concrete cu ce am putea face mai mult prin forțe proprii (dacă și unde se poate), în ciuda condițiilor negative generate prin practiciile naționale menționate anterior”, declară prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David.

Clasamentul britanic Times Higher Education este unul dintre cele mai complexe și prestigioase clasamente internaționale de clasificare a universităților, bazându-se pe indicatori legați de actul didactic (reputație/raport nr. profesori vs. nr. studenți/numărul de titluri de doctor raportat la alți indicatori), de cercetare (publicații/citări/internaționalizare) și de relația cu societatea (legătura cu economia-industria, prin transfer/venituri din industrie).