monitorulcj.ro Menu
Educație

Număr record de burse școlare pentru elevii din învățământul preuniversitar din Cluj-Napoca

Primăria municipiului Cluj-Napoca susține educația și rezultatele bune la învățătură. Astfel, 16.200 de burse vor fi acordate în acest an școlar elevilor cu media peste 8,50 și nota 10 la purtare.

În cadrul ședinței de Consiliu Local care a avut loc miercuri, 16 octombrie, consilierii locali au aprobat acordarea a 16.200 de burse pentru primul semestru al anului școlar 2019-2020 pentru elevii clujeni:
- 11445 burse de merit;
- 323 burse de performanță;
- 425 burse de studiu;
- 4007 burse sociale.

Valoarea burselor în municipiul Cluj-Napoca începând cu ianuarie 2019 este: busrsă de performanță: 130 lei, bursă de merit: 100 lei, bursă de studiu: 85 lei, bursă de ajutor social: 80 lei.


„Educația reprezintă cea mai sigură investiție într-un viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri, neavând grija falimentului. Primăria Cluj-Napoca va continua să sprijine și să îmbunătățească calitatea sistemului educațional din municipiul nostru”, a transmis municipalitatea.