monitorulcj.ro Menu
Educație

Cum se descurcă elevii clujeni cu trei materii într-o oră

Câțiva profesori de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Cluj-Napoca s-au unit și au creat o lecție specială, de istorie, matematică și engleză, pentru copiii de clasa a IV-a.

Această acțiune a avut loc atât cu scopul de a-i ajuta pe cei de clasa a IV-a să se acomodeze încet cu trecerea de la învățător la profesori, cât și pentru a face o lecție transdisciplinară.
De cele mai multe ori, copiii care ajung în clasa a V-a trec printr-un șoc al adăptării. Faptul că ajung să aibă câte un profesor diferit la fiecare materie, după ce timp de patru ani au fost obișnuiți cu învățătorul, de multe ori le provoacă neplăceri.

Trei materii dintr-un foc

Astfel, profesoarele Cerasela Varga (istorie), Alina Teodorescu (matematică) și Iulia Axente (engleză) au colaborat și au creat o lecție pentru elevii de clasa a IV-a. Pornind de la călătoriile lui Marco Polo și ale lui Cristofor Columb, profesoarele au jonglat. Astfel, Cerasela Varga le-a explicat despre descoperirile pe care le-au făcut, despre peripețiile prin care au trecut, predând apoi ștafeta Alinei Teodorescu, care i-a ajutat pe copii să calculeze anii pe care Marco Polo i-a petrecut în China sau cât de lung a fost „Drumul mătăsii”. Apoi, profesoara de engleză, pornind tot de la aventurile celor doi exploratori, a trecut cu cei mici în revistă cum se spune în engleză la diferite țări și naționalități.

„Este o activitate în cadrul proiectului Trec la Gimnaziu, o activitate transdisciplinară istorie, matematică, engleză. S-a numit Cunoașterea lumii prin călători și operații aritmetice. Copiii au fost împărțiți în grupe și au trebuit să lucreze atât pe bază de istorie, cât și pe bază de matematică și limba engleză”, a explicat Cerasela Varga.


O lecție inedită pentru cei mici

Învățătoarea copiilor a spus că într-adevăr există o problemă de adaptare a elevilor când trec din școala primară în gimnaziu și că de ani de zile lucrează cu clasele a IV-a pentru a-i ajuta să se acomodeze mai ușor, iar lecția pe care au făcut-o reprezintă un început bun.


„Eu mă bucur că am reușit să facem activitatea. Copiilor le prinde foarte bine. Pregătirea pentru începerea clasei a V-a pentru mine este esențială. Din punct de vedere emoțional trecerea este puțin traumatizantă. Au probleme de adaptare și foarte mulți dintre ei nu reușesc să de adapteze cerințelor profesorilor. Nu înțeleg ce li se cere. Pe când dacă vine profesorul încă din clasa a IV-a și lucrează cu ei, înțeleg că felul în care se formulează anumite cerințe pentru ei și îi ajută foarte mult. Eu îi pregătesc pentru testul inițial din clasa a V-a, să înțeleagă că este un test prin care profesorii doar își fac o imagine de ansamblu, văd ce carențe au copiii și pe ce trebuie să insiste în clasa a V-a, care nu este ușoară nici ca programă nici ca densitate. La toate generațiile mele am făcut trecerea aceasta să fie mai ușoară și să fie un succes pentru copii. Lucrăm interdisciplinar și transdisciplinar frecvent. A fost o premieră pentru ei să fie atât de mulți profesori în același timp în clasă. Sunt mulțumită de ei”, a spus Ioana Oros, învățătoarea.

Teste pentru cei de clasa a IV-a



Această idee de a-i familiariza pe elevii de clasa a IV-a cu cerințele pe care le vor primi începând din gimnaziu a apărut de ceva vreme la Cluj-Napoca. În primăvara acestui an, elevii de clasa a IV-a au avut de trecut printr-o evaluare, o testare organizată de către Inspectoratul Școlar Județean care are scopul de a atenua șocul adaptării copiilor la clasa a V-a, cu predare în comun învățător-profesor.

Testarea județeană la clasa a IV-a este susținută la finalul unui an în care învățătorii au avut îndrumare să predea împreună cu profesorii de Matematică și Română, pentru a-i obișnui pe copii atât cu stiluri diferite de învățare, cât și cu note.


La eveniment au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Hadrian Arion (Istorie) și Andreea Suciu (engleză), dar și Coordonatorul Cercului metodic de matematică: dir. adj. prof. Aurelia Rusu, care s-au arătat foarte încântați de lecție.