monitorulcj.ro Menu
Educație

Programul Masa caldă nu este bine pus la punct. Școlile întâmpină probleme

Proiectul prin care se acordă o masă caldă de prânz elevilor se confruntă cu nenumărate probleme, susține Mircea Bertea, directorul Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Cluj-Napoca.

Acesta spune că „cine a gândit programul Masa caldă în școli nu s-a gândit şi la cum îl vor aplica școlile. Au lăsat pe seama autorităților locale și a școlilor să se descurce. (…) Habar n-au avut inițiatorii și habar nu au nici acum, la a treia ediție (desi au triplat numărul de școli!) cine suntem, ce facem si ce probleme avem noi ca școală în proiect”. Colegiul Național Pedagogic din Cluj este în Programul-pilot de la înființarea sa, din 2016.

Declarațiile vin în contextul în care ministerul Educației se pregătește să lanseze programul Masa caldă pentru anul calendaristic 2020 în 150 de școli, față de 50 câte erau până acum în programul pilot început în 2016, după ce a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern care prevede asta. Potrivit declarațiilor vicepremierului Raluca Turcan, programul Masa caldă ar urma să fie unul generalizat, în toate școlile din România.

„Cine a gândit programul nu s-a gândit şi la cum îl vor aplica școlile. Adică l-au gândit doar ca idee, ca început. Au lăsat pe seama autorităților locale și a școlilor să se descurce. Poate că nici n-au fost de specialitate cei care au lucrat la această propunere de program, n-au știut ce înseamnă și ce e presupune un program-pilot, care sunt etapele și cum se evaluează și valorifică  acesta. Noi știm din pedagogie că implementarea unui proiect-pilot este un proces complex, în cadrul căruia nu se poate vorbi (cel puțin initial) de standardizare, că se pilotează programe în care există un grad mare de risc sau atunci când cerințele proiectului nu sunt foarte bine definite, că cel care propune proiectul și cei care-l implementează trebuie să știe/să prevadă problemele cărora va trebui să le facă față pe parcursul implementării, că vor trebui făcute analize de etapă și corecții optimizatoare și, în sfârșit, că promisiunile făcute beneficiarilor la inițierea proiectului-pilot vor fi îndeplinite la finalizarea acestuia. Toate acestea, tocmai pentru a minimaliza riscurile și pentru a valida soluția optimă. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat în acest proiect asa-numit pilot. Habar n-au avut inițiatorii și habar nu au nici acum, la a treia ediție (desi au triplat numărul de școli!) cine suntem, ce facem si ce probleme avem noi ca școală în proiect. Nici măcar de existența sau inexistența unei baze de date minimale referitoare la personalul de deservire, spre exemplu, la structura și orarul școlii. Nu au știut și nu știu nici macar efectivul real de elevi de la colegiu, desi ne lăudăm la nivel central că avem în România o bază națională unică de date în învățământul preuniversitar (SIIIR). În primul an de proiect, spre exemplu, s-au primit cei 7 lei/elev/zi doar pentru jumătate din efectivul colegiului, ceea ce ne-a obligat să oferim masa caldă gratuită doar copiilor de la grădiniță, primar și gimnaziu, fără ca elevii din cele 12 clase de liceu să beneficieze și ei de acest suport alimentar, desi ordonanța prevedea că beneficiază toți!”,  a explicat Mircea Bertea pentru edupedu.ro.


Ca o concluzie, directorul susține că programul a fost slab pregătit din punct de vedere al suportului financiar care a venit mereu întârziat, apoi nu s-a acordat și nu s-a gândit suportul uman, suportul logistic și nici nu au fost monitorizați și ajutați pe parcurs.