monitorulcj.ro Menu
Educație

„Școala altfel” se desfășoară în școală! Excursiile în străinătate, anulate sau suspendate

Gripa și pericolul coronavirusului anulează multe activități ale copiilor din întreaga țară, care ar fi avut loc cu ocazia „Școala altfel”.

Ministerul Educației a trimis către Inspectoratele Școlare Județene o adresă prin care a recomandat ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în incinta școlilor, pentru a evita „riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.”

Instituția le-a cerut școlilor și să suspende sau anuleze toate activitățile „care implică deplasări în străinătate”.


Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.”

„Recomandarea este să se ia măsuri punctuale, să se evite deplasările în zone de risc și, normal, să se anuleze acolo unde discutăm despre deplasări în Italia. În rest, urmărim și ne adaptăm în funcție de evoluția situației pentru că, deoacamdată, nu există situații în afară de zona nordică a Italiei. Vom vedea”, a declarat Valentin Cuibus, șeful IȘJ Cluj.


Având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educației și Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care a solicitat să se transmită unităților de învățământ următoarele măsuri:

Limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate. În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția județeană de sănătate publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.


 Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).