monitorulcj.ro Menu
Educație

„Școala Altfel” prin telefon. Ministerul recomandă să nu se anuleze programul pentru activități extrașcolare

Printr-o adresă trimisă de ministerul Educației inspectoratelor școlare în prima zi a vacanței de Paște, instituția recomandă organizarea activităților din programul „Școala Altfel” în perioada în care elevii stau acasă, aprilie-mai, chiar prin telefon.

„Școala Altfel” prin telefon. Ministerul recomandă să nu se anuleze programul pentru activități extrașcolare

Astfel, în nota trimisă inspectoratelor școlare din întreaga țară este specificat că profesorii trebuie să organizeze activități specifice acestui program:

„Referitor la unitățile de învățământ în care nu a fost deja organizat programul școala Altfel, rugăm cadrele didactice să regândească activitățile, în concordanță cu provocările situației actuale. Nu recomandăm anularea programului sau amânarea acestuia pe o perioadă nedeterminată, în funcție de evoluția pandemiei, deoarece după începerea cursurilor accentul va fi pus, evident, recuperare materie și evaluarea elevilor”, precizează nota respectivă.


Școala Altfel online sau prin telefon

Apoi profesorii sunt „îndrumați” să ia legătura cu elevii prin telefon, dacă nu există internet sau posibilitatea de a ține ore online.

„Fiecare unitate de învățământ va adapta activitățile, în funcție de resursele disponibile. Astfel, în comunitățile în care accesul la tabletă sau computer este redus, programul se va axa pe comunicarea activităților telefonic/prin e-mail sau WhatsApp, evitându-se conferințe sau utilizarea unor platforme virtuale”.


Pentru școlile din orașe, recomandările de activități ar trebui să țină cont de situația actuală, în care oamenii sunt în izolare, în locuințe, și să conțină activități cu familia în apartament. Pentur școlile din mediul rural sunt permise activitățile în curte, mai arată nota respectivă

„Programul va cuprinde activități care pot fi derulate în casă împreună cu familia, astfel: școlile urbane vor pune accentul pe activități în interiorul locuinței, cele din mediul rural pe activități în locuință, dar și în spațiul exterior restrâns: curte, grădină, livadă etc.


Școala altfel, un moment de respiro și în mediul online

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că recomandarea este una binevenită, ținând cont că unii profesori, din dorința de a nu rămâne elevii în urmă cu materia, au dat mai multe teme decât în mod normal, iar temele sau lecțiile online ar trebui înlocuite cu sugestii de activități recreative pentru elevi.

„În săptămâna cu Școala Altfel se făceau altfel de activități decât cele care se desfășoară în mod normal la clasă, activități extracuriculare, vizite, excursii, proiecte, tot ceea ce elevii și profesorii și-ar fi dorit să facă și nu le permitea rigoarea programei școlare. În mod clar activitățile programate nu s-au putut desfășura în condițiile astea și atunci recomandarea a fost să nu se facă totuși ore în săptămâna în care era programată școala altfel, ci profesorii să le sugereze elevilor activități: sugestii de lecturi, de filme, de activități practice, de gătit, de confecționat spre exemplu felicitări sau ouă încondeiate. Cred că la asta se referea ministerul pentru Școala Altfel. Unii profesori au cam exagerat și i-au supraîncărcat pe copii din prea mult exces de zel, chiar și la discipline unde, poate, în mod normal nu ar fi avut la fel de multe teme și activitate directă”, a spus Marinela Marc, șeful IȘJ Cluj.


Profesorii de asemenea spun că o astfel de recomandare este binevenită.

„Este o situație inedită, iar cadrele didactice trebuie să găsească soluții de adaptare. E important să ținem cât putem legătura cu elevii noștri, să le oferim materiale educaționale, iar activitățile din Școala Altfel pot să fie gândite astfel încât să fie integrată familia. Este un moment de redescoperire a valorilor, cu toate că distanțarea socială se impune. Cu toate acestea atât Ministerul Educației, cât și corpul profesoral caută să găsească soluții pentru cât mai mulți elevi, atât pentru cei care au acces la internet și dispozitive de comunicare moderne, cât și pentru cei din zone izolate sau mediul rural. Consider că activitățile din Școala Altfel nu trebuie lăsate deoparte și ignorate, dar trebuie să aibă niște obiective bine stabilite, pe care eu le identific sub forma solidarității, a empatiei, a valorilor morale și neapărat trebuie să uzeze de resurse care sunt la îndemâna tuturor. Nu e un moment de evaluări, e un moment de a valoriza fiecare copil, de a-l încuraja și de a gândi pozitiv pentru viitor”, a spus Raluca Vlaicu, profesoară de limba și literatura română.


Citește și:

Ce spun elevii după trei săptămâni de cursuri online: „Orele pe net sunt folositoare!”

 

Ce concluzii au tras profesorii după două săptămâni de predare online. Pierd mai mult TIMP