monitorulcj.ro Menu
Educație

Studenţii clujeni vor face o declaraţie de onestitate înaintea examenelor:„Nu voi folosi alte resurse decât cele permise de profesor”

Studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca vor depune o declarație de onestitate pentru evaluarea online.

Studenţii clujeni vor face o declaraţie de onestitate înaintea examenelor

Ministerul Educației a anunțat că anul universitar se va încheia în mediul online, iar studenții vor fi testați de acasă de către profesori. Totuși, acest lucru aduce destul de multe semne de întrebare cu privire la onestitatea studenților, motiv pentru care ei vor face o declarație de onestitate înaintea examinării, conform unei hotărâri luate de Consiliul de Administrație al Universității Tehnice.

„Declarație de onestitate pentru evaluări online. În calitate de student al Universității Tehnice din Cluj-Napoca mă angajez să susțin acest examen în deplină onestitate, bazându-mă pe propriile cunoștințe și abilități. Nu voi folosi alte resurse decât cele permise de către profesor și nu mă voi consulta cu alte persoane în timpul examenului. Mă angajez să respect Codul universitar al drepturilor și obligațiilor studentului din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca”, se arată într-un document apărut pe site-ul Universității Tehnice Cluj-Napoca.


Citește și:

Cum se vor încheia mediile elevilor în acest semestru. Ce se întâmplă cu cei care au doar o singură notă sau aflaţi în situaţie de corigenţă