monitorulcj.ro Menu
Educație

Trei absolvenți de clasa a VIII-a, internați la Oncologie, au susținut probele la Evaluarea Națională

Trei elevi internați la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca au susținut cu succes probele la Evaluarea Națională.

Institutul Oncologic Cluj

Cele două probe ale Evaluării Naționale au dat bătăi de cap elevilor din toată țara, mai ales din cauza măsurilor luate pentru a preveni infecția cu coronavirus și din cauza faptului că în ultimele luni au fost nevoiți să facă orele online.

Pentru trei elevi, însă, examenele au fost și mai dificile, din cauza faptului că sunt internați la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Aceștia au putut totuși să susțină probele la Evaluarea Națională, dar în condiții speciale.


„Copiii internați pentru multă vreme în spital, care au pierdut contactul cu școala sunt ajutați să studieze în continuare în așa fel încât atunci când vor termina tratamentul să se poată întoarce în același colectiv și să reia școala odată cu colegii lor”, a spus Rodica Cosnarovici, șeful secției de Oncopediatrie.

CITEȘTE ȘI:


Cum s-a desfășurat prima probă a Evaluării Naționale pentru elevii clujeni

Cei trei elevi sunt din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Vaslui. Examenele s-au desfășurat în condiții optime, iar spitalul a desemnat persoane care să îi conducă și să îi îndrume pe elevi spre săli special amenajate.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj colaborează deja de câțiva ani cu Institutul Oncologic pentru ca elevii internați să poată participa la ore, iar lecțiile sunt predate de profesori voluntari.


„Colaborarea cu Institutul Oncologic. Ei ne facilitează accesul în spital pentru ca acești copii să își poată finaliza studiile, iar noi îi sprijinim cu cazarea aparținătorilor și a persoanelor care nu necesită neapărat de internare”, a explicat Marinela Marc, șeful IȘJ Cluj.

De asemenea, o elevă din judeţul Alba a susţinut evaluarea naţională în clinica de pediatrie.


CITEȘTE ȘI:

Absolvenții de gimnaziu au scăpat de cea mai grea probă a Evaluării Naționale