Educație
BACALAUREAT 2020. Proba la matematică i-a îngrozit pe elevii clujeni
Abolvenții de liceu au susținut miercuri, 24 iunie, proba obligatorie a profilului.
Cei care au absolvit licee cu profil real, tehnologic sau militar, precum și absolvenții specializărilor învățători-educatoare au dat examenul la Matematică. Absolvenții de la profilul umanist și de la vocațional au susținut bacalaureatul la Istorie.
Probleme la matematică
Elevii clujeni se plâng că subiectele la matematică au fost neașteptat de dificile, mai ales în comparație cu testele de antrenament pe care le-au primit și în comparație cu cele de anul trecut.
„S-a zis prin școală că nu a fost atât de greu în ultimii ani. A fost greu tot subiectul, nu a fost prea accesibil. A fost dezastru, mai ales la subiectul doi, unde de obicei e mai ușor. Am stat o oră la un exercițiu și nu am știu”, a spus Andreea Nuț, absolventă a Liceului Teoretic „Octavian Goga” Huedin.
„Profesoara mea de matematică a zis că a fost un subiect jalnic de greu având în vedere ce teste de antranament s-au dat și cum au fost subiectele anii trecuți”, a zis un alt elev.
„În minunatele variante de antrenament erau exerciții decente, unele mai ușoare, altele mai complicate. Acum, cel puțin la ultimul subiect, a fost destul de greu”, a spus Rareș Gălățan, absolvent al Colegiului „Augustin Maior” din Cluj-Napoca.
Profesorii spun că subiectul a fost accesibil
Totuși, profesorii susțin că subiectele nu au fost exagerat de dificile, iar elevii care au învățat ar fi trebuit să se descurce.
„Părerea mea este că subiectul a fost echilibrat, gradual și care a respectat gradul de dificultate al testelor de antrenament propuse de Ministerul Educației. Au fost teste de antrenament mai dificile decât subiectul pe care l-au primit la examenul de bacalaureat. Nu a fost nici cel mai greu, nici cel mai ușor”, a spus Laura Ungurean, profesor de matematică la Liceul „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
CITEȘTE ȘI:
Elevii de 10 vor fi premiați de Primăria Cluj-Napoca cu câte 1.000 de lei
Profesoara spune că subiectele au părut grele deoarece mulți dintre elevi s-au așteptat să fie menajați din cauza pandemiei.
„Adevărul este că lucrurile pornesc de la faptul că ei se așteptau ca examenul de bacalaureat să fie ușor având în vedere perioada pandemiei, dar ca profesor de matematică mă bucur că Ministerul Educației a ales să conceapă un subiect echilibrat, care să confere bacului un anumit respect. Fiindca dacă examenul de bacalaureat este o bagatelă și elevul iese din examen după o oră și jumătate din sala de examen, respectul față de sistemul de învățământ nu există. Un elev care s-a pregătit poate să ia o notă bună. Dacă ne uităm la mediile copiilor care au 10 la matematică, procentul este mic, iar procentul se va reflecta și la bacalaureat. Va fi o corelare între media 10 și nota 10 la examen”, a adăugat profesoara.
Bacalaureat în loc de admitere
Laura Ungurean a mai spus că examenul din acest an la matematică a avut mai mult ca oricând rolul de triere a elevilor buni, ținând cont de faptul că admiterile la facultate au fost anulate.
„Trebuie să ținem cont și de faptul că anul acesta s-au anulat toate examenele de admitere la facultate și atunci elevii trebuie să fie ierarhizați. Dacă subiectul ar fi fost ușor, un elev cu prestație mai slabă în timpul liceului sau cu nivel de cunoștințe scăzut ar fi putut cu ușurință să obțină o notă egală cu cea a unui elev care a trudit pe brânci timp de patru ani de zile și are cunoștințe înalte de matematică, ceea ce nu ar fi fost corect. Examenul de bacalaureat de anul acesta s-a transformat în concurs fiindcă pe baza lui se face admiterea la facultate”, a concluzionat profesoara de matematică.
Subiecte bine primite de absolvenți la istorie
La proba obligatorie a profilului umanist și vocațional, istoria, elevii și profesorii sunt mulțumiți de subiectele primite.
„La istorie a fost previzibil subiectul. A fost de nivel mediu, chiar de dimineață am fost să îi încurajez pe elevi și le-am spus că mă aștept la Mica Unire. Mă așteptam să fie din toate capitolele în afară de romanitatea românilor, care este considerată cea mai grea de elevi. Au fost subiecte de la Evul Mediu până la Epoca Contemporană. Am vorbit cu elevii, au fost bucuroși că au știut. Mă așteptam să nu fie foarte greu, mai ales că această în perioadă a pandemiei stresul a fost mare pentru ei. Dar eu zic că cei care au elaborat subiectele la istorie s-au gândit bine, nu i-au defavorizat”, a spus Cristian Filip, profesor de istorie.
Elevii spun că subiectul a fost atât de accesibil încât, cei care au fost atenți în clasă la explicațiile profesorului ar fi putut lua cu ușurință notă de trecere.
„A fost ok, subiecte de nivel mediu, nici grele, nici ușoare. Cu puțină pregătire și dacă erai atent în clasă se putea lua nota 6 ușor. De la 6 în sus trebuia învățat. Eseul mi s-a părut mai complicat, fiindcă trebuia să avem multe cunoștințe”, a spus Robert Serafim, absolvent al Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin.
Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00).
CITEȘTE ȘI:
Absolvenții „să mai aibă puțintică răbdare”, prima probă la BAC a trecut