monitorulcj.ro Menu
Educație

ANOMALIE la Bacalaureat. 94% dintre notele contestate au fost schimbate

ANOMALIE la Bacalaureat. 94% dintre notele contestate au fost schimbate

Notele a peste 59.000 de lucrări au fost modificate după contestații, adică 94,15% din totalul lucrărilor contestate.

Numărul este unul fără precedent în istoria recentă acestui examen, cu 12.000 mai mare față de cel al lucrărilor modificate anul trecut, potrivit unei analize Edupedu.ro.

Nu a mai existat un număr atât de mare de contestații în perioada analizată, 2014-2020, iar numărul notelor modificate este și el fără precedent.


Dacă în anii 2014-2016 numărul de note modificate nu depășea 20.000, în perioada 2017-2020 numărul acestor note modificate este constant peste 40.000. În 2020 este cel mai mare număr de contestați și cel mai mare număr de note modificate, adică 62.790 de contestații depuse și 59.164 de note schimbate.

Procentual, notele modificate reprezintă 94,15% în 2020, adică din 100 de candidați care au contestat nota primită, 94 au avut nota modificată la recorectare.


Rata de promovare a crescut cu 1,6 puncte

Impactul acestor recorectări este unul vizibil în rata de promovare. Ministerul Educației a anunțat duminică o creștere cu 1,6 puncte procentuale a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor. Mai exact 64.5% dintre elevii prezenți la examenele bacalaureatului au promovat probele, după modificarea notelor în cadrul contestațiilor, față de 62.9% înainte de contestații.

CITEȘTE ȘI


Încă 6 elevi cu medii de 10 la Bacalaureat, după contestații