monitorulcj.ro Menu
Educație

Din septembrie, elevii se pregătesc de un sistem „hibrid”. Ce investiție pregătește Primăria Cluj-Napoca pentru noul an școlar?

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că, având în vedere situația la zi a infectărilor cu noul coronavirus, elevii clujeni sunt nevoiți să se pregătească pentru reluarea școlii tot în mediul online.

Din septembrie, elevii se pregătesc de un sistem „hibrid”. Ce investiție pregătește Primăria Cluj-Napoca pentru debutul noului an școlar?

„Mă știți că sunt un susținător al reluării activităților, și a creșelor, și a grădinițelor și a școlilor, în regim normal, dacă este posibil. Poza zilei ne arată că, astăzi, nu este posibil ca activitatea educațională să se reia în parametri normali. Repet, deși sunt un susținător total, totul depinde de evoluția stării de sănătate și a pandemiei”, a declarat edilul, la debutul ședinței extraordinare de Consiliu Local de miercuri.

Primăria pregătește o rectificare de buget pentru școala online

Edilul susține că, dacă clujenii vor rămâne responsabili, „așa cum au demonstrat-o până acum”, ținând situația sub control atât în județ, cât și în municipiul Cluj-Napoca, ar putea fi posibilă o variantă de reluare a activității școlare mai devreme decât în alte zone ale țării. De altfel, Emil Boc este susținător al descentralizării pe regiuni, evident, acolo unde este posibil.


„În 3 august vom avea o nouă ședință extraordinară de Consiliu Local pentru o rectificare de buget, întrucât astăzi, cel mai probabil, școlile se îndreaptă spre un sistem «hibrid», o parte la școală, o parte online, de acasă. Pentru asta trebuie să achiziționăm camere web, altă infrastructură de specialitate pentru școli”, a precizat Emil Boc.

„Am dat în lucru la școli necesarul, facem rectificări de buget, ne uităm de unde mai găsim bani, dar este o prioritate reluarea activităților educaționale, de la creșe și grădinițe, până la învățământul preuniversitar. Universitățile vor decide ele cum vor proceda, dar la școli, noi suntem direct implicați”, a conchis primarul.


Din septembrie, elevii ar putea merge la școală prin rotație

Ministrul Educaţiei și Cercetării, Monica Anisie, a declarat că o decizie în privinţa începerii anului şcolar va fi luată în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi a precizat că, cel mai probabil, așa-zisul scenariu „hibrid”, în care, prin rotaţie, unii elevi vor merge la şcoală, iar alţii vor face ore online, ar putea fi pus în practică.

„Cred că cel mai probabil scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică, numai că trebuie să ne pronunţăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care vom şti exact cum va evolua situaţia epidemiologică. (...) În cadrul grupurilor de lucru au fost propuneri referitoare la descentralizarea deciziei cu privire la modul în care unitatea de învăţământ ar putea să aleagă unul dintre acele scenarii pe care noi le punem la dispoziţie. De ce a fost această propunere? Tocmai pentru că a existat dintotdeauna această posibilitate de a suspenda cursurile în anumite situaţii”, a declarat Monica Anisie, miercuri, într-un interviu pentru RFI.


Ea a subliniat că autorităţile încearcă să ia decizia „cât mai repede posibil”, pentru că şi autorităţile publice locale trebuie să se pregătească. „Vom lua o decizie în foarte scurt timp şi vom prezenta aceste trei scenarii, la care se lucrează împreună cu Ministerul Sănătăţii. Pentru că, să spunem, cheia este de fapt la Ministerul Sănătăţii, care trebuie să ne spună cum anume să revenim la şcoală în siguranţă. Copiii trebuie şi profesorii trebuie să rămână sănătoşi”, a precizat ministrul Educației și Cercetării.

Elevii „de 10” ai Clujului, recompensați de Primărie

Tot în cadrul ședinței extraordinare din 22 iulie, consilierii locali au validat în unanimitate două proiecte de Hotărâre privind premierea a 69 de elevi și 70 de profesori clujeni care au reușit în acest an performanțe remarcabile, bifând medii de 10 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. 139.000 de lei au fost împărțiți pentru premierea celor mai harnici școlari și pentru cadrele didactice care i-au îndrumat.


„Anual, la Cluj-Napoca, 20% din taxele și impozitele clujenilor se reinvestesc în educație, și subliniez asta întotdeauna – educația reprezintă cea mai sigură investiție în viitorul copiilor noștri. Urmărim să încurajăm în primul rând calitatea actului educațional și mentionez, în special în contextul pandemiei, importanța investițiilor în componentele de educație digitală și educație incluzivă, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă!”, se arată într-un mesaj al edilului, postat pe Facebook.

„Vă asigur că facem tot ce ne stă în putință ca școlile să fie pregătite – infrastructură, tablete, modernizăm spațiile de învățământ, asigurăm acest sistem hibrid – astfel încât începutul școlii să ne găsească pregătiți în ambele variante, de reluare normală sau în formă hibridă. Degeaba începem să ne pregătim în august, când septembrie este la ușă, începem acum, să fim pregătiți.” – Emil Boc | primarul municipiului Cluj-Napoca


CITEȘTE ȘI:

Peste 5.600 de dosare depuse pentru înscrierea la școală în Cluj, în prima etapă