Educație
Iohannis a convocat o ședință pe tema educației!
Președintele țării a convocat o ședință pe tema educației, la Cotroceni, miercuri, 5 august 2020, unde vor participa Ludovic Orban și mai mulți miniștrii.
„Președintele României, Klaus Iohannis, va avea miercuri, 5 august a.c., ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință pe tema educației cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Viceprim-ministrul Raluca Turcan, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie”, a anunțat Administrația Prezidențială.
Vor participa mai mulți miniștrii
La ședință urmează să mai participe miniștrii Finanțelor Publice, Florin Chițu, Afacerilor Interne, Marcel Vela, Justiției, Cătălin Predoiu, Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, Fondurilor Europene, Marcel Boloș, Sănătății, Nelu Tătaru. De asemenea, se vor prezenta și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Se optează pentru scenariul mixt
Acum câteva zile, președintele Klaus Iohannis a spus că este de părere că ar fi complicat ca în țară să existe doar școala online și că toate soluțiile se îndreaptă spre un scenariu mixt.
„Ar fi foarte complicat să avem numai școală online. Atunci sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt. Și în funcție de condițiile locale, vom avea mai mult școală normală, cu elevii la școală, sau mai multă școală online sau sistem mixt”, a declarat acesta.
Citește și:
Elevii din mediu rural trebuie să îndeplinească anumite condiții dacă vor să participe la școală în acest an. Care sunt acestea?
STUDIU. Pandemia la sat: părinții din mediile defavorizate nu au reușit să asigure necesitățile familiei