monitorulcj.ro Menu
Educație

Subiecte la Română Bacalaurat 2020, sesiunea de toamnă. Ce au avut de rezolvat elevii?

Peste 40.000 de candidați au susținut astăzi, 24 august, prima probă din cadrul sesiunii de august-septembrie a examenului de Bacalaureat. Elevii au susținut astăzi proba scrisă la limba și literatura română.

Subiecte română bacalaurat 2020, sesiunea de toamnă. Ce subiect le-a căzut elevilor

 

 


Absolvenții clasei a XII-a au avut la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele la limba și literatura română în cadrul examenului de bacalaureat 2020.


Pentru subiectul I absolvenții de liceu au avut de răspuns la mai multe întrebări cu privire la textul „Expedițiunea antarctică belgiană”, de Emil Racoviță, iar la sub-punctul B li s-a cerut să redacteze un text de 150 de cuvinte.


La subiectul II, elevilor li s-a cerut să prezinte rolul unor termeni în textul „Schimbarea la față”, de G.M. Zamfirescu.

Iar pentru subiectul III, elevii au avut de redactat un eseu de 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.


Potrivit Ministerul Educației peste 42.700 de candidaţi s-au înscris la sesiunea din august-septembrie a examenului de Bacalaureat 2020. Din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidați provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Anul acesta examenul de bacalaureat a fost unul mai ușor, deoarece s-au scos câteva subiecte din programa școlară.


„Subiectele sunt accesibile și sunt mai aproape de așteptările elevilor decât cele din prima sesiune a bacalaureatului. Subiectul al treilea propune analiza unei nuvele, la alegere, deci elevii au avut posibilitatea să se oprească asupra unui text pe care l-au învățat mai bine, din trei sau patru variante studiate în liceu”, a declarat Daniela Silion, profesoară de limba și literatura română, la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică din Cluj-Napoca, pentru Monitorul de Cluj.

În ceea ce privește examenul de bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă din anul 2020, subiectele au fost mai ușoare față de sesiunea de anul trecut.


„Anul trecut în toamna subiectul al doilea a fost mai dificil pentru că era vorba despre relația dintre mesajul unei poezii și mijloacele artistice. Acum subiectul al doilea a fost legat de indicațiile scenice într-un fragment de opera Dramatică, subiect prezent în majoritatea modelelor de antrenament propuse de minister.De asemenea subiectul 3 de anul trecut era despre roman, opera epica de mari dimensiuni, mai dificila decât nuvela”, afirmă Daniela Silion.

CITEȘTE ȘI:

Subiecte BAC 2020. Elevii au avut de scris un comentariu despre particularitățile comediei

 

Rezultate Bacalaureat 2020. Județul Cluj, în fruntea țării la rata de promovabilitate