Educație
Noi reguli pentru anul şcolar. Ghiozdanul nu trebuie să depăşească 10% din greutatea elevului
Potrivit unui Ordin al ministrului Sănătăţii publicat în Monitorul Oficial, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, din învăţământul primar şi grădiniţa, vor avea cursuri doar dimineaţa. Totodată, ghiozdanul elevului nu trebuie să depăşească mai mult de 10% din greutatea copilului.
Documentul înlocuieşte vechiul set de reguli cu altele care vor fi valabile în toate centrele de învăţământ. Spre deosebire de setul de reguli anterior în care scria că elevii din clasele I-IV sunt singurii care vor avea cursuri doar de dimineaţă, în cel nou sunt menţionaţi atât elevii din învăţământul primar, cât şi antepreșcolarii, preșcolarii, şi elevii din clasele a VIII-a, respectiv a XII-a.
Greutatea ghiozdanului este limitată la 10% din cea a elevului
Până în prezent, limitarea ghiozdanului era o regulă destinată doar elevilor din învăţământul primar. Însă, în noul document aceasta apare ca o regulă generală pentru toţi elevii, indiferent de nivelul de învățământ.
În documentul oficial, regula se găsește la articolul 30, care spune că „volumul și greutatea manualelor, ale rechizitelor și ale altor materiale necesare în procesul de învățământ, transportate zilnic de elevi la școală și de la școală, trebuie adaptate capacității de efort fizic corespunzătoare vârstei copiilor și tinerilor.” Totodată, este menționat și faptul că „elevii din ciclul primar si gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu fața posterioară întărită” și că „greutatea conținutului ghiozdanului la toate ciclurile de învățământ nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului.”
Tezele şi lucrările de control nu vr fi stabilite la început sau sfârşit de săptămână
Conform noului Ordin al Miniterului Sănătăţii, lucrările de control şi tezele nu vor fi date în zile de luni sau vineri, dar nici în două zile şcolare consecutive.
“Se evită planificarea unui număr mai mare de două teze pe săptămână, iar pentru clasele la care sunt prevăzute numai două teze se planifică o teză pe săptămână”, se menționează în document.
CITEȘTE ȘI:
UBB lanzează VR-Mind pentru reglare psihologică prin tehnologie virtuală