monitorulcj.ro Menu
Educație

Ce cred studenții din anul I despre scenariul hibrid? „Este greu să-ți formezi așteptări când n-ai idee ce și cum va fi”

Până la începerea facultății mai este aproximativ o lună de zile, dar universitățile din Cluj-Napoca nu au oferit informații concrete cu privire la organizarea noului an universitar. Singurul lucru care s-a specificat este posibilitatea unui scenariu hibrid.

ce-cred-tinerii-studenti-despre-scenariul-hibird-este-greu-sa-ti-formezi-asteptari-cand-n-ai-idee-ce-si-cum-va-fi

 

 


Sistemul de învățământ universitar încă se află într-o incertitudine totală. Deși unele universități din Cluj-Napoca au decis să meargă pe un scenariu hibrid, studenții din anul întâi nu au informații concrete când vine vorba de cazarea la cămin, desfășurarea cursurilor sau despre taxa școlară. Pentru a afla mai multe despre așteptările studenților, dar și despre dezamăgirile lor, Monitorul de Cluj a discutat cu câțiva studenți din anul I.

 


Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară

USAMV nu a transmis studenților un scenariu concret pe care se va merge în această perioadă. Prin urmare, studenții sunt destul de bulversați cu privire la începerea noului an universitar.

Bianca Lazăr este studentă la Facultatea de Științe și Tehnologia Alimentelor în anul I. Studenta consideră că există o lipsă totală de organizare a sistemului universitar în acest moment.


„Studenția în Cluj...din cauza situatiei actuale nu îmi pot face nicio așteptare, această nebunie din jur mi se pare că a furat orice ține de farmecul unui nou început. Acest lucru este amplificat de lipsa totală de organizare a sistemului universitar care nu ne anunță absolut nimic”, declară Bianca.

„Să fim sinceri, Clujul nu se joacă când vine vorba de prețuri”

Studenta dorea să stea într-o chirie, însă cum universitatea nu a anunțat nimic concret a decis să se înscrie la cămin pentru a nu plăti degeaba o chirie.


„Aș fi dorit să îmi caut chirie, dar din cauza incertitudinii din aer m-am oprit din căutare, nu voiam să arunc banii pe geam ( să fim sinceri, Clujul nu se joacă când vine vorba de prețuri) . Mi-am făcut cerere la cămin, aștept până la sfârșitul lui septembrie să vad dacă a avut vreun rost acest fapt..dar cum nimeni nu ne anunță nimic..rămân cu speranța”, spune tânăra studentă.

Cu toate acestea, Bianca este încântată să vină aici, deoarece Clujul este orașul său de suflet. Studenta consideră că facultățile ar trebui să pună la punct toate aceste lucruri ce țin de organizare, altfel își vor pierde din prestigiu.


„Clujul a fost și va rămane orașul meu de suflet, mereu vor exista oportunitați, e orașul care vibrează cu oamenii și unde poți spune că nu ai cum să te plictisești, cel puțin așa știam acest oraș..sper ca totul să se remedieze și sistemul să fie pus la punct, pentru că în acest ritm, toate facultățile își vor pierde studenți sau din prestigiu”, afirmă studenta.

Universitatea Babeș-Bolyai

Daniel David, rector al UBB, a declarat că universitatea va merge pe un scenariu hibird, cei din anul întâi vor face cursurile atât fizic cât și online. Cel mai probabil cei din anii terminali vor proceda la fel, în special cei din domeniile vocaționale și experimentale. Cu toate acestea, studenții nu consideră că au informații clare cu privire la măsurile de siguranță care trebuie stabilite.

„Important e să învățăm ceva dacă tot plătim o așa-zisă taxă de studiu”

Kevin S. este student la Publicitate în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Tânărul a studiat doi ani în Anglia, iar acuma s-a întors în România pentru a fi mai apoape de prieteni.

„Pandemia, haosul social, prietenii.. toți acești factori au contribuit la decizia de a mă întorce-n țară și de a continua studiile pe un domeniu similar”, afirmă studentul.

În ceea ce privește așteptările lui față de această perioadă, el dorește ca primul an să fie fizic pentru a forma o conexiune atât cu profesorii cât și cu colegii.

„Este greu să-ți formezi așteptări când n-ai idee ce și cum va fi, indiferent că ai facut deja o facultate sau nu, pentru că primul an va fi haos. Cât despre mine, mi-ar face placere ca cel puțin în primă fază să îmi cunosc colegii și profesorii, implicit cadrele care vor fi prezente în următorii mei ani de viață, să știu cu cine am de a face..”, declară Kevin.

Studentul nu este încântat de scenariul hibird, deoarece consideră că informația se va pierde pe drum în majoritatea cazurilor.

„Din câte s-a anunțat facultatea va face ore în format hibrid ori exclusiv online. Nu mă atrage de fel niciuna dintre decizii, însă presupunând că vom face hibrid ar însemna ca toți studenții să se întoarcă-n Cluj, să platească chirie și să meargă doar la seminarii de câteva ori pe săptămână, cursurile ținându-se online.. E un dezavantaj pe de-o parte căci ești obligat să fii oarecum prezent, în timp ce studenții care fac strict online n-au această grijă. Dar pe lângă asta n-o să acumuleze prea multe informații pentru că vor fi demotivați de mediul în care se desfășoară totul..Indiferent despre ce se va decide, important e să învățăm ceva dacă tot plătim o așa-zisă taxă de studiu și să ne simțim bine că avem timp să ne facem alte griji după facultate”, spune tânărul student.

Liceul online i-a lăsat o dezamăgire. Facultatea va face la fel?

Bianca Pomparău este studentă în anul I, la Jurnalism în cadrul Universității Babeș- Bolyai. Tânăra studentă speră ca acest scenariu hibrid să fie bine organizat, în special partea de online.

„De la modulul hibrid am așteptări destul de mari, având în vedere perioada online de sfârșit de liceu, care a lăsat o dezamăgire destul de mare. Aș prefera să nu-și lase aceeași amprentă și primul an de facultate. În funcție de programul care va fi, dacă îmi va permite timpul, îmi voi căuta un job, pentru că niciodată nu strică un ban în plus.”, declară Bianca.

Studenta are așteptări mari de la facultatea de Jurnalism, deoarece este un nou început care își va pune amprenta în formarea sa ca și viitor adult.

„De la facultate am așteptări destul de mari, deoarece e un nou început. Mereu într-o experiență nouă trebuie să pornești optimist. Pe parcurs, voi realiza dacă toate lucrurile se vor ridica la nivelul așteptărilor mele”, afirmă tânăra.

Bianca a experimentat viața de cămin, vara trecută în cadrul unui proiect, fapt ce a ajutat-o să ia o decizie cu privire la închirierea unui apartament pe timp de facultate.

„Am refuzat cazarea la cămin, deoarece am experimentat viața de student pentru 10 zile și am ajuns la concluzia că nu sunt făcută pentru cămin. Am ales chiria și din cauza faptului că voi avea un animal de companie. Prețul chiriei este unul rezonabil, situația putând fi mai rea”, spune Bianca.

Modulul hibrid, un mod bun de a ne proteja!

Sunt studenți care consideră că scenariul hibird este cea mai bună soluție în această perioadă, Jessica fiind una dintre ei.

Jessica Alexandra este studentă în anul I, la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai și este entuziasmată de începerea cursurilor. Ea consideră că acest scenariu este favorabil pentru ea, deoarece vrea să își caute și un loc de muncă pe perioada facultății.

„Referindu-mă la modulul hibrid consider că e un mod bun de a ne proteja și de a evita răspândirea virusului. Totodată, “hibrid “ este o idee favorabilă pentru mine, deoarece îmi oferă mai mult timp, fapt pentru care voi avea timp și de un job” declară Jessica.

Tânăra consideră că facultatea de Psihologie o va dezvolta destul de mult, iar așteptările ei sunt destul de ridicate în ceea ce privește nivelul de predare a profesorilor.

„Am ales această facultate deoarece consider că este un bun mijloc de a mă dezvolta. Am refuzat să stau la cămin deoarece sunt o persoana care are nevoie de mult spațiu și intimitate. Am așteptări mari de la facultatea la care am aplicat și sper că voi fi o buna învățătoare pentru elevii mei”, afirmă studenta.

„Este foarte greu să găsești chirie cu un preț rezonabil”

Diana Bîcu este studentă la Facultatea de Matematică și Informatică-UBB. Fiind în primul an, studenta speră să facă cursuri fizice, dar în același timp este conștientă de situația în care ne aflăm.

„Sincer, nu prea am mari așteptări. Sunt conștientă că în situația de față nimic nu e concret și pot apărea situații neașteptate, însă aș vrea nespus de mult să putem merge la facultate fizic. Îi ok și hibrid, doar să începem cât de cât normal. Pentru mine fiind primul an îmi va fi foarte greu să mă adaptez dacă ar fi online”, spune Diana.

Anul acesta locurile la cămin sunt mai puține din cauza măsurilor de siguranță împotiva noului coronavirus. Tânăra dorea să stea în cămin pentru primul an, deoarece cheltuielie sunt destul de mari în Cluj. Studenta a intrat la taxă, astfel a fost nevoită să își caute o chirie.

„Este o diferență destul de mare de preț . Este foarte greu să găsești chirie cu un preț rezonabil și să îți fie cât de cât aproape de facultate. Dacă stai și singur în chirie foarte greu faci față cu banii, mai ales dacă nu ai o stare financiară destul de buna”, afirmă studenta.

CITEȘTE ȘI:

Structura anului școlar 2020-2021. Elevii vor avea vacanță 3 săptămâni de Crăciun

 

Ce cred părinții despre regulile de distanțare pentru noul an școlar? „Va fi un fel de armată pentru cei mici”