Educație
Gradinițele din Cluj sunt pregătite pentru deschidere cu măsuri stricte. Își vor duce părinții clujeni copiii la grădiniță?
Grădinițele din Cluj-Napoca au luat măsurile de prevenție necesare și sunt declarate pregătite pentru deschidere! Ce cred părinții preșcolarilor?
Pentru grădinițe s-a achiziționat mobilier individual destinat fiecărui copil în parte, pentru a putea gestiona mai bine distanțarea socială dintre ei. Pe lângă acest lucru, au fost create circuite, iar curțile creșelor au fost amenajate pentru a se putea desfășura activități în aer liber. Pentru a putea aștepta în siguranță microbuzul, s-au amenajat și spații în care copii să stea până la venirea acestuia.
„Este un an altfel, dar suntem pregătiți să îl deschidem și să aducem copiii la școală”
În Cluj fiecare unitate de învățământ are un scenariu gândit în funcție de posibilitățile spațiului de care dispun. Așadar, toate grădinițele vor fi deschise la începutul anului școlar. Grupele mici preșcolare au fost mutate în săli mai mici, iar grupele mari în încăperi mai spațioase pentru a se putea respecta distanțarea socială.
Chiar și solicitările părinților pentru a se menține programul prelungit sunt gata să fie satisfăcute:
„Suntem pregătiți pentru a deschide față în față. S-au mai asigurat și separatoare pentru a fi montate pe anumite piese de mobilier sau între pătuțuri pentru a se putea satisface și solicitarea părinților de a rămâne copiii la program prelungit. Am înțeles că toți angajații unităților de învățământ, vorbind de personal didactic sau nedidactic, trebuie să se implice în acest an școlar în supravegherea copiilor și prin asigurarea distanței și a respectării tuturor măsurilor de igienă școlară”, a declarat Marinela Marc, Inspectorul General Școlar, pentru Monitorul de Cluj.
Își vor duce părinții clujeni copiii la grădiniță?
În funcție de situația în care se află, părinții clujeni decid dacă își vor lăsa copii să meargă la grădiniță. Încrederea în cadrele didactice nu lipsește nici ea, dar unii aleg să își țină copiii acasă în acest an din cauza faptului că se află într-o situație în care riscurile sunt mai mari.
„Eu, de exemplu, nu o sa îl trimit pe copil. Unu la mână pentru că am un băiețel mai mic acasă care din start se va îmbolnăvi mai des. Doi la mână, de cel mic are grijă bunica. Bunica are anumite patologii medicale și cumva, prin tot circuitul acesta încercăm să o protejăm pe ea. Trei la mână, eu lucrez în sistemul medical și momentan cumva stau izolată de copii o anumită perioadă, în timpul săptămânii pentru a-i proteja pe ei și tatăl în general rămâne să facă activități cu ei acasă și o să meargă la activități extra. Nu e neapărat că nu am încredere în sistemul educațional. Cred că e în funcție de situația familiei din perspectiva persoanei care decide”, a declarat Bianca Trifan, mamă a unui preșcolar din Cluj.
Lipsa de încredere în ce vor face părinții celorlalți copii
Alți clujeni consideră că responsabilitatea trebuie să vină din ambele părți, atât de la cadrele didactice, cât și de la părinți, care ei, de fapt, riscă atunci când își duc copiii la grădiniță. Uneori apare și teama că virusul, odată ajuns la copil, se va răspândi și la cei mai vârstnici din familie.
„În mare parte nu cred ca e vorba de teamă, cât de lipsă de încredere. Nu în măsurile care se vor lua, cât în respectarea lor de către părinții copiilor. Măsurile care se iau de către administrația grădiniței vor fi cu siguranță respectate de către cadrele didactice pentru că responsabilitatea pe care o au e atât pentru toți copiii, cât și pentru eiși cei dragi lor. Însă, de cealaltă parte a curcubeului sunt familiile copiilor care pot să considere aceste măsuri mai mult sau mai putin inutile.
Eu personal, în momentul în care îmi duc copilul la grădiniță, răspund atât de el, de bunicii si strabunicii lui, cât și de bunicii si strabunicii colegilor lui de grupă. Cred că asta e cea mai mare provocare, responsabilitatea la nivel de comunitate, nu doar la nivel de familie si apropiați”, afirmă Julie, o mamă care își va duce copilul la grădiniță.
Julie a mai adăgat că are încredere în măsurile pregătite de cei din administrația grădiniței și că este convinsă că ei vor face tot ce le stă în putință pentru a-i proteja pe copii. „Desigur, în limita în care reușesc și în care reușim și noi, ca părinți, să le venim în ajutor, nu să le dăm mai multe bătăi de cap.”
„După 6 luni de vacanță este esențial să revenim la normal”
O altă mămică de la Cluj a decis să își lase copilul la grădiniță, cu tot cu frica pe care i-o inspiră contextul pandemic, deoarece consideră ca este esențial ca lucrurile să revină la normal dupa cele șase luni de pandemie. Ea este conștientă care sunt riscurile, dar are încredere în măsurile luate pentru fiecare grădiniță, pe care le consideră severe.
„Eu o să îmi duc copilul la grădiniță. Consider că după 6 luni de vacanță este esențial, mai ales că e în grupa mare. Îmi este frică, însă viața într-un fel sau altul trebuie să intre în normal, plus că noi ieșim în parcuri și până la urmă riscurile sunt peste tot. Acum să sperăm că nu se întâmplă nimic. Măsurile sunt foarte severe, cele pe le-au adoptat grădinițele. Bineînțeles că există riscul acesta cum ei fiind foarte mici să nu respecte aceste măsuri. Există, evident aceste riscuri, deși au viziere, panouri despărțitoare la măsuțele de lucru și multe altele. Eu nu am ce să spun mai mult decât că o să îmi duc copilul la grădiniță. Nu sunt contra”, declară O.O., mama a unui preșcolar.
Anul acesta școlar va fi un an altfel pentru toată lumea, iar chiar dacă riscurile sunt mari, copiii au nevoie să se întoarcă fizic la grădinițe. Învățământul online nu a fost deloc benefic pentru copiii:
„Suntem pregătiți să deschidem anul școlar și să aducem copiii la școală pentru că fără activitatea directă, față în față, nu vor fi nici rezultate pe măsură și s-a dovedit din perioada în care copiii au stat acasă și au desfășurat doar activități de învățământ online că nu este benefic pentru dezvoltarea lor emoțională”, a adăugat Inspectorul Școlar General.
CITEȘTE ȘI:
Scenariul ROȘU de la Aghireș s-ar putea să nu dureze mult. Ce spune ISJ Cluj?
Ce spun primarii comunelor care se află pe scenariul roșu sau galben?„Încercăm să cumpărăm tabletele săptămâna aceasta”