monitorulcj.ro Menu
Educație

Reguli speciale pentru studenți din cauza pandemiei de Covid-19: Dispar chefurile din cămin și aglomerările în camere

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au elaborat un ghid cu măsurile pe care studenții trebuie să le respecte în noul an universitar.

Reguli speciale pentru studenți din cauza pandemiei de Covid-19: Dispar chefurile din cămin și aglomerările în camere

 

 


Purtarea obligatorie a măştii pentru studenţi, precum şi pentru întregul personal al instituţiei de învăţământ superior, atât în timpul orelor de curs, cât şi în timpul pauzelor (în spaţiu închis), igiena riguroasă a mâinilor, realizarea curăţeniei şi a dezinfecţiei în facultăţi, separarea şi limitarea contactului între studenţii din formaţii de studiu diferite, neparticiparea la activităţile didactice a studenţilor, a cadrelor didactice şi a altor categorii de personal ce prezintă febră sau simptome caracteristice infectării cu SARS-CoV-2 sunt măsuri esenţiale de prevenţie care apar în ghidul elaborat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii privind măsurile în instituţiile de învăţământ superior pe perioada pandemiei.

 


Măsurile esenţiale includ:

- igiena riguroasă a mâinilor;
- măsuri ferme de curăţenie şi dezinfecţie în instituţia de învăţământ superior;
- purtarea măştii de protecţie atât de către studenţi/cursanţi, cât şi de către întreg personalul instituţiei de învăţământ superior, pe toată perioada în care se află în interiorul instituţiei;
- limitarea contactului dintre studenţii/cursanţii din formaţii de studiu diferite şi evitarea schimbării sălii unde se desfăşoară activităţi didactice şi de cercetare de către studenţii/cursanţii aceleiaşi formaţii de studiu pe parcursul unei zile (în măsura posibilului, impus de specificul activităţii);
- asigurarea unei distanţări fizice între studenţi şi între aceştia şi cadrul didactic de minimum un metru sau montarea unor separatoare în situaţia în care asigurarea distanţei de un metru nu este posibilă;
- în vederea păstrării distanţei fizice, fiecare student/cursant îşi va păstra acelaşi loc pe tot parcursul prezenţei în sală;
- informarea permanentă a personalului şi studenţilor cu privire la măsurile de protecţie împotriva infectării cu SARS-CoV-2;
- în căminele studenţeşti se impune existenţa camerelor cu destinaţie de izolator;
- necesitatea izolării la domiciliu/sau izolatorul din cămin a studenţilor în cazul apariţiei febrei sau a altor simptome care ridică suspiciunea de COVID-19 (tuse, dificultate în respiraţie, pierderea gustului şi a mirosului).

În ghid apar şi scenariile aplicabile în funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi de specificul fiecărei instituţii de învăţământ superior în parte.


Astfel, Scenariul 1 presupune participarea fizică în instituţia de învăţământ superior a tuturor studenţilor/cursanţilor la toate activităţile didactice, conform programului de desfăşurare a acestora, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Scenariul 2 - cursuri derulate online, seminare organizate parţial online, practică, lucrări practice, laboratoare şi proiecte organizate cu prezenţa fizică, cu respectarea tuturor normelor de protecţie;


Scenariul 3 - participarea tuturor studenţilor/cursanţilor la activităţi didactice online.

În baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice şi cu respectarea calităţii actului didactic, instituţia de învăţământ superior decide scenariul de funcţionare propriu, în concordanţă cu: situaţia epidemiologică cu o săptămână înainte de data începerii anului universitar; specificul fiecărei instituţii de învăţământ superior; pentru instituţiile de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, alegerea scenariilor şi a criteriilor de suspendare a cursurilor se stabileşte împreună cu direcţiile de specialitate din ministerele de resort.


Potrivit ghidului publicat în Monitorul Oficial, se vor organiza circuite în interiorul instituţiei de învăţământ superior prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite" de intrare, deplasare în interiorul instituţiei şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe fizice între studenţi. Vor fi amplasate indicatoare vizibile şi uşor de înţeles (panouri, săgeţi etc.). Vor fi limitate întâlnirile între studenţi, prin stabilirea unor zone de aşteptare, astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică.

Totodată, la intrarea în instituţia de învăţământ superior şi pe coridoare, la intrarea în fiecare sală vor fi aşezate dispensere/flacoane cu soluţie dezinfectantă pentru mâini, astfel încât să fie facilitată dezinfecţia frecventă.

Uşile vor fi menţinute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact. Uşile sălilor în care se desfăşoară activităţi didactice vor fi menţinute deschise până la sosirea tuturor studenţilor/cursanţilor.

Sala în care se desfăşoară activităţi didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică între studenţi. Amplasarea în sală se va face astfel încât studenţii să nu stea faţă în faţă.

Va fi păstrată componenţa formaţiilor de studiu. Studentul va putea schimba formaţia de studiu în perioada semestrului doar în situaţii justificate. Vor fi limitate, pe cât posibil, deplasările în sala în care se desfăşoară activităţi didactice sau de cercetare pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor în instituţia de învăţământ.

În ghid se mai prevede că va fi asigurată aerisirea sălilor în care se desfăşoară activităţi didactice înainte de sosirea studenţilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 de minute, apoi în timpul pauzelor dintre activităţile didactice, minimum 10 minute, la începutul şi la finalul zilei.

Studenţii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta masca atât în timpul activităţilor didactice, cât şi în timpul pauzelor, precum şi în toată perioada în care se află în interiorul clădirii instituţiei de învăţământ superior.

Se vor stabili locurile în care vor fi amplasate coşurile de gunoi destinate aruncării/eliminării măştilor uzate. Se recomandă coşurile de gunoi cu capac şi pedală, prevăzute cu sac în interior.

Acolo unde este posibil, se va asigura decalarea pauzelor, astfel încât să fie limitat numărul de persoane prezente în grupurile sanitare şi în spaţiile comune, cu scopul respectării distanţării fizice.

Se va verifica în permanenţă dacă grupurile sanitare permit studenţilor şi personalului să îşi spele sau să îşi dezinfecteze mâinile; sunt recomandate prosoapele de hârtie de unică folosinţă; sunt interzise uscătoarele electrice de mâini şi prosoapele pentru mâini din material textil, se precizează în ghid.

Consumul de produse alimentare se va realiza cu precauţie din perspectiva respectării normelor de igienă.

Cadrele didactice au obligaţia să anunţe personalul din cadrul cabinetului medical (acolo unde există) sau responsabilul desemnat de către conducerea instituţiei de învăţământ superior în cazul în care studenţii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie de tip respirator (de exemplu: tuse, febră, probleme respiratorii) sau alte simptome de boală infecţioasă (vărsături, mialgii, stare generală modificată), însoţite sau nu de creşteri de temperatură, în vederea aplicării protocolului de izolare.

În prima zi a anului universitar şi cel puţin o dată pe săptămână, studenţii vor fi instruiţi de către personalul desemnat/cadrele didactice în vederea respectării măsurilor de protecţie şi prevenţie a infectării cu SARS-CoV-2.

- Triajul zilnic se efectuează de către studenţi acasă prin măsurarea temperaturii corporale şi aprecierea propriei stări de sănătate, iar fiecare decide cu privire la propria participare la activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică.

Nu se vor prezenta la activităţile didactice în ziua respectivă:

-cei cu temperatura mai mare de 37,3°C şi/sau simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 sau alte boli infectocontagioase;
- cei care sunt declaraţi contacţi apropiaţi cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de carantină la domiciliu/carantină instituţionalizată.

În cazul în care studenţii prezintă în timpul activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică o stare febrilă sau simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplica protocolul de izolare.

Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic care prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri în gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături) se izolează la domiciliu, contactează medicul de familie şi anunţă de îndată pe responsabilul desemnat de conducerea instituţiei de învăţământ superior.

În ghid sunt prevăzute măsuri şi pentru cămine:

- Înainte de redeschiderea căminului se vor efectua curăţenia şi dezinfecţia corespunzătoare a tuturor spaţiilor comune şi de cazare.
- La intrarea în cămin se vor asigura dispensere cu soluţie dezinfectantă pentru mâini.
- Se vor asigura, pe cât posibil, trasee prestabilite de intrare, deplasare în interior şi ieşire din cămin.
- Administraţia căminelor are obligaţia de a prevedea pentru fiecare cămin, în funcţie de capacitatea acestuia, spaţii de izolare cu grup sanitar propriu, în care vor fi găzduiţi temporar persoanele suspecte de SARS-CoV-2.
- Camerele vor fi repartizate în funcţie de efectivele de studenţi, cu respectarea distanţării fizice de cel puţin un metru între paturi.
- Vor fi atribuite camere în regim de locuire de 2 studenţi per cameră sau, dacă acest lucru nu este posibil, din pricina numărului mare de solicitări de cazare din partea studenţilor, camerele vor fi ocupate de studenţi din aceeaşi formaţie de studiu.
- Vor fi limitate, pe cât posibil, deplasările în cadrul căminului şi se vor evita aglomerările.