monitorulcj.ro Menu
Educație

Bursă de peste 2.000 de lei și laptopuri pentru studenții care se pregătesc să devină profesori

Ministerul Educației anunță o bursă lunară de 2.350 de lei pentru cei 400 de studenți care se pregătesc prin masteratul didactic să devină profesori, plus laptopuri și laboratoare media.

Bursă de peste 2.000 de lei și laptopuri pentru studenții care se pregătesc să devină profesori

 

 


Contractul de finanțare pentru proiectul „Start în carieră prin master didactic” a fost semnat oficial, a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

 


Proiectul oferă celor 400 de masteranzi din cele opt universități care organizează, pentru prima dată, programe-pilot de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență, o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 lei, pe întreaga perioadă de  desfășurare a programului, laptopuri și laboratoare media dotate cu tehnologie de ultimă generație (realitate virtuală, realitate augmentată).

Schimb de experiență pentru masteranzi în Europa

În vederea desfășurării unor viitoare activități didactice de calitate, masteranzii își vor dezvolta, prin intermediul acestui proiect, abilități și competențe practice și vor participa, alături de cadrele didactice universitare, la schimburi de experiență cu universități de prestigiu din Europa. Mai mult decât atât, vor fi consolidate competențele a 80 de cadre didactice universitare în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile, anunță Ministerul Educației.


Universitățile care organizează programe de master didactic

Cele opt universități care organizează programe de master didactic, pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, în anul universitar 2020-2021 sunt următoarele:

-Universitatea Politehnica din București;
-Universitatea din București;
-Academia de Studii Economice din București;
-Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;
-Universitatea „Ovidius” din Constanța;
-Universitatea din Craiova;
-Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
-Universitatea de Vest din Timișoara.


Instituția precizează că proiectul are ca obiective îmbunătățirea calității și a eficienței învățământului terțiar, diversificarea ofertelor educaționale și a îmbunătățirea nivelului de competențe ale personalului didactic din învățământul terțiar universitar, încadrându-se atât în obiectivele strategice ale Minitserului Educației și Cercetării, venind în întâmpinarea necesității aplicării legislației naționale, cât și recomandăîrile documentelor de analiză europene.

Proiectul „Start în carieră prin master didactic” are o valoare de 76.836.961,72 de lei.


CITEȘTE ȘI:

Odată cu vacanța de iarnă, vin și tabletele. Peste 6.000 de elevi din Cluj vor primi tablete