Educație
Vești bune pentru părinți! Ministrul Educației a anunțat când revin elevii în școli
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că elevii au șanse mari să se întoarcă la școală pe 8 februarie.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se poate suspenda învățământul în format fizic până la data de 8 februarie, în cazul antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor. Cursurile online vor continua până la data respectivă, după care sunt șanse mari ca elevii să revină în școli.
În ședința de astăzi a fost adoptată o OUG de modificare a legii 55/2020 cu un articol unic:
“â„În perioada 11.01.2021-08.02.2021, prin excepție de la prevederile alineatului (1), în baza și sub rezerva analizei situației epidemiologice la nivel național, realizată de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și în baza CNSU, prin ordin al ministrului Educației, se poate dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în online.
Precizăm că dispozițiile prevăzute la art. 38, alin. (1) din legea 55/2020 au avut aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2020.
În condițiile în care pandemia de Covid-19 afectează încă, după cum știm, sănătatea populației, se impune adoptarea în regim de urgență a cadrului legal care să asigure desfășurarea procesului de învățământ, astfel încât cadrele didactice și elevii să beneficieze de drepturile constituționale la învățământ și sănătate în condiții de siguranță epidemiologică, demonstrând în același timp dorința Guvernului de trecere a școlii în format clasic începând cu cel de-al II-lea semestru al anului școlar 2020-2021 sub rezerva evoluției epidemiologice”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
8 februarie, data la care începe semestrul 2 în programa școalară 2020/2021
Elevii vor susține cele mai importante teste din finalul primului semestru în format online, iar pe data de 8 februarie ar putea să revină în bănci dacă procesul de vaccinare se desfășoară în condiții optime. Astfel, semestrul al doilea ar urma să fie dus la final în întregime în formatul clasic, cu elevii în bănci.
Pentru ultimele săptămâni de școală online, elevii clujeni vor beneficia de 1.900 de tablete care au fost distribuite de către Inspectoratul Județean Școlar.