Educație
Școala online continuă pentru încă trei săptămâni. Când se vor întoarce elevii la școală?
Ministrul Educației a spus că la finalul lunii ianuarie se va o decizie cu privire la modul în care elevii se vor putea întoarce în băncile școlii în semestrul al doilea.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a spus că școala online va continua cel puțin până pe data de 8 februarie. De asemenea, el a cerut un raport cu o situație a elevilor care au rămas în urmă cu materia din cauza școlii online.
„Semestrul I s-a derulat online și va fi finalizat tot așa, timp în care noi culegem date din sistemul de educație. Am cerut cu termen de raportare mâine o situație cu privire la estimarea numărului de elevi aflați în risc de neîncheiere a mediei pe primul semestru, pe baza dificultăților înregistrate pe parcursul procesului de predare-învățare online.
Vineri, 15 ianuarie, vom avea situația cu disponibilitatea celor 340 de mii de cadre didactice din sistemul național de educație pentru vaccinare, precizând că răspunsul nu constituie niciun fel obligație de vaccinare.
În ultima decadă a lunii ianuarie se va lua o decizie cu privire la modul în care se poate începe semestrul 2 în format clasic”, a spus Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la un post de televiziune.
De asemenea, ministrul Educației nu va exclude niciun scenariu de funcționare a școlilor, chiar va lua în considerare propunerea făcută de Consiliulu Național al Elevilor, care prevede deschiderea școlilor în localitățile din țară care au înregistrat o rata de incindeță sub 3 la mia de locuitori.
Examenele naționale nu vor fi anulate!
Potrivit ministrului, examenele naţionale trebuie să aibă loc la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce trebuie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul.
„În niciun caz, în nicio discuţie nu a rezultat anularea şi nici măcar decalarea examenelor naţionale. Pentru predictibilitate, examenele naţionale trebuie să se deruleze la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce într-adevăr va trebui să fie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul. Ceea ce s-a predat ştim din raportări, ceea ce a asimilat elevul vei putea şti în urma unei evaluări personalizate. Pentru că există discrepanţe mari pe care trebuie să le recunoaştem, să le asumăm şi să vedem ce putem să facem mai bine pentru a diminua pierderile. Nu pretinde nimeni că vom putea compensa absolut toate pierderile, este important să compensăm cât mai mult din aceste pierderi", a arătat ministrul Educaţiei.
Orele remediale vor fi plătite suplimentar!
Ministrul Educației a anunțat că orele remediale vor fi plătite suplimentar profesorilor care vor preda. Acest lucru se va realiza atât din fonduri europene, cât și din proiectul ROSE.
„O componentă foarte importantă, inclusiv cantitativ, este resursa financiară necesară pentru plata orelor de acțiuni remediale. V-am spus, sunt identificate fonduri europene și un proiect ROSE, derulat împreună cu Banca Mondială, care are ca obiect exact partea asta de acțiuni remedialea în vederea combaterii abandonului școlar.
Or ceea ce planează ca și risc acum asupra populației școlare din România este creșterea abandonului școlar, care deja este un record în Europa. După ce că stăm rău, riscăm să stăm și mai rău și de asta sunt importante acțiunile remediale. Aceste acțiuni remedia le vor fi plătite profesorilor care vor preda” a declarat Cîmpeanu, la un post de televiziune.
De asemenea, Cîmpeanu a anunțat că în acest moment, după analiza făcută, sunt 237.000 de elevi care nu au internet și 287.000 nu au tablete sau alte echipamente IT pentru desfășurarea orelor în mediul online.
CITEȘTE ȘI:
Vești bune pentru profesori! Orele remediale vor fi plătite suplimentar.